Pentru prima dată de la declanşarea campaniei de presă împotriva muncitorilor români şi bulgari sunt publicate date statistice despre numărul cetăţenilor români care primesc o formă sau alta de ajutor social.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul guvernului de la Londra, din totalul estimat de 120 .000 de români care locuiesc în acest moment în Marea Britanie, puţin peste 5.000 sunt asistaţi social. Dintre aceştia, cei mai mulţi, aproape 2.500, primesc pensie pe caz de boală, iar alte 1.500 de persoane - ajutor social.
Datele publicate sunt pentru luna februarie 2013. Cifrele vin să contrazică informaţiile vehiculate de presă, conform cărora majoritatea românilor care vin în Regatul Unit vânează beneficiile sociale consistente acordate de britanici.