Vineri, 22 noiembrie 2024 - 3:26:55
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Badea Cârţan –”ambasadorul în opinci” al României, la Roma


7 august 2017

La 7 august 2017, s-au împlinit 106 ani de la moartea lui Gheorghe Cârţan, ţăran român originar din Cârţişoara Sibiului, cunoscut sub numele de Badea Cârţan,  rămas în istorie ca un mare luptător pentru cauza românilor de pretutindeni.

Într-o vreme în care românii din Transilvania, ce aparţinea de Imperiul Austro-Ungar, nu se bucurau de mai multe drepturi, Badea Cârţan a folosit cea mai eficientă metodă de a arăta că este român: a ales să distribuie cărţi româneşti în Transilvania şi în special cărţi de istorie ce arătau originea latină a poporului român. El a trecut timp de 30 de ani, de mai multe ori munţii, aducând în traistă mii de cărţi româneşti, pe care le-a distribuit ţăranilor, învăţătorilor şi preoţilor români din Transilvania.

Badea Cârţan a ajuns de mai multe ori la Bucureşti, unde a cunoscut mai mulţi oameni de cultură, de la care a învăţat istoria românilor, printre care şi pe profesorul Vasile Alexandrescu Urechia, preşedintele Ligii Culturale a Românilor, cel care l-a şi ajutat în mai multe rânduri cu importante donaţii de cărţi româneşti. La Bucureşti, Badea Cârţan a vizitat muzeele din capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română şi i-a cunoscut pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Spiru Haret, Take Ionescu şi alte mari personalităţi.

Dorind să vadă cu propriii săi ochi şi alte monumentele ce reprezentau mărturii ale istoriei poporului român, Badea Cârţan s-a hotărât să plece pe jos la Roma. Astfel, în ianuarie 1896, s-a hotărât să plece în Italia, unde dorea să vadă Columna lui Traian, care pentru el simboliza mărturia cea mai grăitoare a originii latine a românilor. Însă, înainte de a pleca, i-a spus profesorului Vasile A. Urechia ce călătorie intenţionează să facă, primind de la acesta susţinerea morală, câteva scrisori de recomandare şi bani pentru drum. La 3 ianuarie 1896 Cârţan a pornit spre "mama Roma", cum îi plăcea lui să spună, iar pe lângă puţine haine de schimb şi ceva merinde, a luat în traistă un pumn de pământ din grădina casei sale şi boabe de grâu pe care să le aducă ofrande înaintaşilor, la Columna lui Traian.

După patruzeci şi trei de zile şi după ce a rupt patru perechi de opinci, a ajuns la Roma, iar în faţa Columnei lui Traian, Badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca un gest simbolic adus înaintaşilor săi. Apoi, ostenit de lungul drum, s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi dimineaţă. Când s-a trezit, era înconjurat de o mulţime de curioşi, iar unul dintre ei văzând costumul popular românesc pe care-l purta, a exclamat uimit: "un dac a coborât de pe Columnă". În câteva zile, badea Cârţan a devenit celebru în Italia, mai multe ziare scriind despre el şi despre România.

În cele patru săptămâni cât a stat la Roma, a fost invitat în repetate rânduri de mai multe personalităţi italiene, de la profesori universitari, la oameni de cultură şi artă, deputaţi şi senatori, toţi considerându-l "un sol al poporului român". A fost primit în audienţă de primarul Romei, la Vatican de cardinalul Rampolla, de numeroşi membri ai guvernului italian şi chiar de regele Umberto I, de la care a primit cadouri în cărţi şi fotografii cu Columna lui Traian. Peste tot, Badea Cârţan a impresionat în mod admirabil, stârnind simpatie, interes şi admiraţie faţă de el şi români în general.

La data de 3 martie a pornit spre ţară, iar la 10 iunie 1896 pe când se afla acasă, în Transilvania, a fost arestat de jandarmii unguri, care i-au confiscat şi fotografiile cu Columna lui Traian, precum şi cărţile pe care le deţinea. A fost bătut şi trimis la Făgăraş, iar la judecătorie, una dintre întrebările care i-au fost adresate a fost "ce treabă ai tu cu Roma şi cu România? A fost eliberat după două zile de carceră, dar lucrurile confiscate nu i-au mai fost înapoiate vreodată.

În august 1896, Badea Cârţan a plecat din nou la drum, de data aceasta spre Paris, iar în drumul spre capitala Franţei s-a oprit la Viena, pentru a depune o plângere împăratului Imperiului Austro-Ungar, arătându-i acestuia suferinţele suportate de români din partea autorităţilor ungare.

De la Viena şi-a urmat drumul prin Bologna, Florenţa şi Genova, apoi, prin Marsilia şi Lyon, spre Paris unde studenţii români aflaţi aici la studii, l-au condus să viziteze marile muzee ale capitalei franceze.

La data de 7 august 1911, Badea Cârţan s-a stins din viaţă la Sinaia pe când se întorcea în Transilvania dintr-una din multele sale călătorii în România.

Astfel, el nu a mai apucat să vadă ziua întregirii tuturor românilor în istorica zi de 1 Decembrie 1918.

Din iniţiativa Ligii Culturale Române, Badea Cârţan a fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, iar pe crucea mormântului său au fost trecute următoarele cuvinte: „ aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:




































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro