Vineri, 19 octombrie 2018 - 9:24:55
EUR
EURO = 4.6677 RON
Moneda euro a crescut
USD
USD = 4.0341 RON
Dolarul american a crescut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Jumătate dintre români ar putea fi atacaţi informatic


25 mai 2017

Peste jumătate dintre români nu folosesc cele mai noi versiuni de programe sau sisteme de operare pe dispozitivele lor, ceea ce le permite atacatorilor să îi infecteze cu diverse ameninţări informatice, exploatând vulnerabilităţi deja cunoscute, arată un studiu Bitdefender realizat în mediul urban.

Astfel, circa 51% dintre respondenţi nu îşi actualizează constant soft-urile de pe terminalele folosite, principalul motiv fiind acela că nu găsesc timp să facă asta (circa 35%). Urmează cei care nu ştiu cum să facă un update sau nu ştiu exact când sistemul de operare şi programele primesc actualizări din partea producătorilor (25%).

Asta deşi companiile respective informează în mod vizibil şi sugestiv de fiecare dată când apare un update, iar actualizarea presupune de cele mai multe ori un simplu click, urmat de câteva minute de aşteptare.

Apoi, 20% dintre cei chestionaţi nu consideră utile actualizările şi nu înţeleg clar beneficiile acestora, iar 5% menţionează inclusiv teama de a nu bloca complet dispozitivul sau de a-l încetini după trecerea la noile versiuni. Restul spun că nu au nevoie de update-uri şi preferă să folosească softurile aşa cum sunt.

Mai grav, doi din zece români spun că nu au actualizat vreodată sistemul de operare şi programele folosite, având pe dispozitive aceleaşi softuri din momentul cumpărării, inclusiv Windows XP, sistem de operare pentru care producătorul a încetat să mai dezvolte actualizări de securitate de circa doi ani

Iată câteva riscuri la care se expun utilizatorii care evită să folosească programe şi softuri actualizate la zi, potrivit Bitdefender:

– Atacatorii pot să exploateze vulnerabilităţi deja cunoscute şi remediate ulterior de către producătorii respectivului software şi pot ţinti victime care încă folosesc varianta neactualizată a respectivelor programe, aşa cum s-a întâmplat recent în cazurile WannaCry şi Adylkuzz.

Mizând pe faptul că unii utilizatori nu trec la cea mai nouă variantă de program de îndată ce aceasta e disponibilă, răufăcătorii îi pot infecta cu ameninţări informatice, precum ransomware (care criptează datele şi apoi cer bani pentru deblocarea lor), troieni bancari (care fură datele financiare şi apoi golesc conturile victimelor) sau pot crea reţele de terminale (botnet) şi apoi opri activitatea unor site-uri populare.

– Utilizatorii sunt expuşi şi tentativelor de invadare a vieţii personale, din moment ce atacatorii pot controla întreaga reţea de acasă, odată ce ameninţarea este instalată pe un dispozitiv. Camera de filmat de la laptop şi smart TV sau microfonul de la calculator sau din dispozitivele inteligente pot fi controlate de la distanţă şi transformate în unelte de spionaj.

– Mare parte dintre cei care folosesc programe piratate nu le pot actualiza pe toată durata folosirii acestora, deoarece producătorul are posibilitatea să blocheze aplicaţia folosită ilegal. De aceea, specialiştii în securitate cibernetică ai Bitdefender recomandă cu tărie folosirea soft-urilor şi aplicaţiilor cu licenţă.

– Un alt inconvenient este şi acela că utilizatorii nu folosesc la potenţial maxim respectivele programe, dat fiind că producătorii adaugă constant noi elemente care să îmbunătăţească experienţa în utilizare şi să remedieze eventualele probleme tehnice apărute pe de-a lungul timpului.

– O soluţie de securitate performantă şi actualizată la zi nu va funcţiona la capacitate maximă pe un sistem de operare învechit şi, deci, nu va garanta protecţie împotriva celor mai multe atacuri informatice. Pentru a beneficia de protecţie cât mai mare, sistemul de operare şi programele folosite trebuie să primească constant actualizări de la producători, lucru posibil doar prin update regulat la cea mai nouă versiune disponibilă.

Studiul iSense Solutions a fost realizat la comanda Bitdefender în România, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Germania, Franţa şi Australia, la finalul anului 2016, pe un eşantion reprezentativ de 2.037 respondenţi. Marja de eroare pentru studiul realizat pe respondenţii din România este de ±5% la un nivel de încredere de 95%.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(319 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















loading...
































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



Scoala de Arte Frumoase Ploiesti

Siteuri profesionale la preturi incredibil de mici

Cristi Cimpeanu foto

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Vaccinurile salveaza vieti



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec Persoana iubita ar putea sa interpreteze gresit dorinta dumneavoastra de a avea mai multa libertate de miscare. Prin urmare, eastrolog.ro va sfatuieste sa va exprimati cat mai clar ideile, ca sa evitati o neintelegere cu consecinte neplacute. In plan profesional si in afaceri, va sfatuim sa va abtineti de la actiuni speculative, fiindca este posibil ca intuitia sa va insele. taur In prima parte a zilei este posibil sa aveti dificultati de comunicare, din cauza carora relatiile cu cei din jur pot avea de suferit. Se pare ca resimtiti oboseala acumulata in ultima perioada. N-ar strica sa va odihniti mai mult. Daca se iveste ocazia sa participati la o intrunire cu persoane apropiate impreuna cu persoana iubita, va recomandam sa profitati.
GEMENI RAC
gemeni Este posibil ca relatia cu partenerul de viata sa aiba de suferit din cauza unor neintelegeri de moment. Pentru a evita o cearta, eastrolog.ro va recomanda sa va pastrati calmul si sa fiti cat mai diplomat. In a doua parte a zilei, sfaturile unui barbat va pot ajuta sa depasiti mai usor momentele tensionate si sa restabiliti armonia in camin rac Este posibil sa constatati ca o afacere in care v-ati pus mari sperante nu merge asa cum v-ati dorit si nu produce beneficii pe masura asteptarilor. Azi eastrolog.ro va recomanda sa nu va asumati niciun risc, pentru ca va puteti alege cu pagube importante. In familie, va sfatuim sa va temperati impulsivitatea si sa evitati discutiile in contradictoriu. In partea a doua a zilei este posibil sa primiti oaspeti din alta localitate, care va aduc o veste buna.
LEU FECIOARĂ
leu In prima parte a zilei este posibil sa faceti o scurta calatorie in interes personal. Va sfatuim sa fiti foarte atent la acte si la bagaje, pentru ca exista riscul sa pierdeti ceva. Sunt sanse sa vi se propuna o colaborare tentanta. Sfatul eastrologului este sa nu va grabiti sa decideti azi. Ar fi bine sa luati in considerare timpul liber de care dispuneti si sa va consultati cu partenerul de viata fecioara In prima parte a zilei este posibil sa fiti cam confuz si nehotarat si sa intampinati dificultati in comunicarea cu cei din jur. Va sfatuim sa nu va implicati mai multe activitati in acelasi timp, pentru ca riscati sa nu le duceti la bun sfarsit si chiar sa faceti greseli costisitoare. Dupa-amiaza sunt sanse sa va reveniti din starea de confuzie si sa petreceti momente placute in mijlocul familiei.
BALANŢĂ SCORPION
balanta Azi este posibil sa aveti dificultati de comunicare si, prin urmare, sa apara neintelegeri cu colegii sau chiar cu familia. Recomandarea eastrolog.ro este sa amanati discutarea chestiunilor importante, iar pe cele care nu suporta amanare sa le abordati cu multa atentie. S-ar putea sa va simtiti obosit si sa va ganditi sa renuntati la o calatorie planificata impreuna cu partenerul de viata scorpion Daca reusiti sa va temperati spiritul critic, azi puteti avea realizari importante si castiguri pe masura. Fiindca exista riscul sa declansati o cearta, eastrolog.ro va sfatuieste sa aveti grija cum vorbiti cu partenerul de viata si cu persoanele mai varstnice. In a doua parte a zilei este posibil sa fiti cautat de un prieten care v-a pregatit o surpriza placuta.
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator Aveti posibilitatea sa incepeti o afacere la care va ganditi de multa vreme. Nu va lipsesc ideile, iar cu banii va puteti descurca usor. Dupa-amiaza s-ar putea sa va intalniti cu prietenii, dar exista riscul ca membrii familiei sa va reproseze ca ii neglijati. Va recomandam sa fiti cat mai diplomat in relatia cu persoana iubita. capricorn La locul de munca sau in afaceri, aveti tendinta de a deveni impulsiv si de a va pierde rabdarea destul de repede, riscand sa tensionati relatiile cu colegii sau cu partenerii. In a doua parte a zilei este posibil sa fiti invitat la o intrunire la care partenerul de viata nu ar vrea sa mergeti. Eastrolog.ro va sfatuieste sa dati dovada de flexibilitate si sa cautati o solutie de compromis. Nu este exclus sa vi se reproseze ca aveti obiceiul sa faceti numai ce va convine.
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator S-ar putea ca partenerul de viata sa va reproseze ca nu va ocupati suficient de problemele familiei. Cu rabdare si tact, puteti evita o cearta. In plan profesional sau in afaceri, ar fi bine sa fiti cat mai prudent. Nu este exclus sa va confruntati cu probleme juridice. pesti Este posibil sa renuntati la plecarea intr-o calatorie, din cauza unei neintelegeri cu partenerul de viata. Chiar daca sunteti convins ca aveti dreptate, va sfatuim sa fiti diplomat pentru a evita o cearta. In activitatea profesionala este posibil sa resimtiti o stare de oboseala si sa nu fiti in cea mai buna forma intelectuala. Ar fi bine sa va limitati la activitati de rutina.
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 octombrie 2018
Autentificare
stiriactuale.ro