Un diamant portocaliu de 14,82 de carate, cel mai mare de acest fel găsit vreodată, a fost vândut marţi la o licitaţie la Geneva pentru un preţ record de 35,54 de milioane de dolari, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Casa Christie’s, care a organizat licitaţia, a refuzat să ofere detalii despre cumpărător, un bărbat ce a părăsit imediat sala în aplauzele publicului, precizând doar că bijuteria a fost adjudecată în schimbul sumei de 31,5 de milioane de dolari fără taxe şi comisioane, sau 35,54 de milioane taxe şi comisioane incluse.
Acest preţ a depăşit aşteptările, participanţii la licitaţie evaluând la maxim 20 de milioane de dolari preţul pietrei preţioase de culoare portocaliu intens ‘vivid fancy’, botezată ‘The Orange’ şi care a fost găsită în Africa de Sud.
Precedentul record pentru un diamant de această culoare a fost de 3,92 milioane de dolari la o licitaţie organizată tot de casa Christie’s la Geneva în anul 1990.
O altă casă de licitaţii, Sotheby’s, va scoate miercuri seară la vânzare cel mai mare diamant roz comercializat până în prezent şi al cărui preţ este estimat la 60 de milioane de dolari.
Diamantele portocalii pure, cunoscute şi sub numele de ‘diamante de foc’, sunt extrem de rare şi puţine dintre ele sunt vândute la licitaţii. În general, diamantele colorate sunt mult mai greu de găsit decât cele albe şi ajung pe piaţă la preţuri considerabil mai ridicate.
Colorarea diamantelor este rezultatul unor fenomene particulare. Astfel, culoarea verde se datorează radioactivităţii solului, cele albastre se formează într-un sol bogat în bor, cele galbene, care rareori capătă nuanţe de portocaliu, sunt colorate în urma efectului nitrogenului, iar cele cu tentă roz rezultă în urma deformării cristalinului în procesul de formare a pietrei.