Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 7:24:13
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Elena Udrea primul preşedinte al PMP


8 iunie 2014

Elena Udrea fost aleasă, sâmbătă, primul preşedinte cu puteri depline al PMP, după ce l-a învins, la diferenţă foarte mare, pe Daniel Funeriu. Victoria nu a fost savurată la cote maxime, pentru că, atunci când a fost anunţat rezultatul votului, Simona Halep pierdea primul set la Roland Garros.

Aproape 1.000 de oameni s-au strâns, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a vota primul preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP). La ora 11.00, unul dintre candidaţii la şefia PMP, Daniel Funeriu, îi aştepta pe oaspeţi cu un coş de mere verzi în mână. „Mai întâi zâmbim, apoi ne salutăm, apoi vă ofer un măr. Nu furăm din coş, aşa cum face PSD”, îi spunea Funeriu unui delegat care nu a mai avut răbdare să primească. În sală, se întindea o mare de cămăşi albe, pentru că în PMP se poartă albul. Înainte de a începe şedinţa, Adrian Rădulescu a anunţat că nu mai vrea şefia partidului şi o va susţine pe Elena Udrea. Era primul abandon. După câteva minute, mai mulţi tineri îmbrăcaţi în tricouri cu mesaje ”Vot for PMP”, exact modelul cu care s-a afişat şi preşedintele Traian Băsescu pe plajă la Neptun, au urcat pe scenă în acordurile melodiei "Happy", hitul verii.  Acesta a fost începutul. Apoi, au urmat discursurile liderilor politici.

La ora 13.30, delegaţii au început să voteze. După ce puneau buletinul în urnă, oamenii veneau în faţa sălii pentru a face o poză sau, după caz, un selfie cu Elena Udrea. Unii şi-au permis chiar să o atingă pe obraz. Şi Elena Udrea le-a permis. Apoi, delegaţii ieşeau pe balcon, pentru a mai face o poză panoramică şi, în final, serveau câţiva mici, pe hol. Timpul trecea, iar lumea vorbea tot mai puţin despre PMP şi tot mai mult despre Simona Halep, care urma să joace marea finală de la Roland Garros. La ora 16.00, încă se mai vota, dar  delegaţii şi jurnaliştii, deopotrivă, s-au conectat la meciul Simonei. După încă 45 de minute, s-a anunţat şi rezultatul votului: Elena Udrea îl zdrobise pe Daniel Funeriu şi devenea primul preşedinte al PMP. Victoria sa a fost apludată, dar cu câteva noduri, pentru că, în acelaşi timp, la Paris, Simona Halep era condusă cu 5 la 2, iar delegaţii erau, omeneşte, supăraţi. ”Ţin la doamna Udrea, dar mi-e ciudă că pierde Simona”, spunea un tânăr în timp ce urmărea meciul pe tabletă.

În cifre, victoria Elenei Udrea arată astfel: 742 de voturi favorabile din 950. Imediat, Udrea l-a anunţat pe Cristian Diaconescu drept candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, a intrat în atmosfera sălii şi a mai spus doar atât: “Hai, Simona!”


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro