Toate procesele-verbale de completare a birourilor electorale ale celor 516 secţii de votare din judeţul Vaslui au fost întocmite greşit de Biroul Electoral Judeţean, după ce în text a apărut "alegeri pentru Parlamentul European", în loc de "alegeri pentru Preşedintele României", scrie Mediafax.
Astfel, alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie au devenit "alegeri pentru Parlamentul European" în judeţul Vaslui, potrivit proceselor-verbale de "învestire şi completare" a birourilor electorale ale celor 516 secţii de votare, emise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).
Eroarea din documentele oficiale a fost observată în 30 octombrie de către BEJ Vaslui, care a luat o hotărâre de "îndreptare eroare materială", publicată şi pe site-ul Prefecturii Vaslui.
"Se dispune îndreptarea erorii materiale în procesele-verbale de învestire şi completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare, în sensul că în loc de "alegeri pentru Parlamentul European" se va scrie şi se va avea în vedere "alegeri pentru Preşedintele României?, se arată în hotărârea BEJ.
Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Vaslui susţine că această eroare este "o simplă greşeală? şi a apărut din cauza volumului foarte mare de muncă.
"Este o simplă greşeală, care s-a îndreptat printr-o hotărâre a BEJ. Aceasta a apărut din cauza volumului foarte mare de muncă din cadrul Biroului Electoral Judeţean", a declarat, sâmbătă, preşedintele BEJ Vaslui, Elena Simionescu.
Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt formate, pe lângă preşedinte şi locţiitor, din şapte membri ai formaţiunilor politice. Patru dintre aceştia sunt în toate cele 516 secţii de votare reprezentanţi ai partidelor şi alianţelor parlamentare, respectiv Alianţa Creştin Liberală (ACL), Alianţa Electorală PSD-PC-UNPR, UDMR şi PPDD. Pentru completarea birourilor, BEJ Vaslui a organizat o tragere la sorţi a celorlalţi trei membri pentru fiecare secţie de votare, din cele şase formaţiuni politice care susţin un candidat la alegerile prezidenţiale şi s-au înscris la BEJ Vaslui.
După tragerea la sorţi, Biroul Electoral Judeţean Vaslui a încheiat procesele-verbale pentru fiecare secţie cu numele celor trei membri în completare, documente unde a apărut şi acea eroare cu "alegeri pentru Parlamentul European".
Procese-verbale greşite, cu "alegeri pentru Parlamentul European", în secţiile de votare din Vaslui
2 noiembrie 2014
- Tags:
- dispune,
- eroare,
- documente,
- parlamentul,
- presedintele,
- tragerea,
- votare,
- liberala,
- electorala
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Viceprimarul Săraru vrea locuinţă de serviciu....sau decontarea navetei de la Bucuresti!
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
Anul - ediţia nr. 3782
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 30 iunie 2025
Autentificare
Autentificare