Vineri, 26 aprilie 2024 - 9:20:27
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Marea problemă a lui Sevil Shhaideh. De la „războiul sfânt” la „nimic nu se întâmplă în Siria”


23 decembrie 2016

Sevil Shhaideh, propunerea PSD pentru funcţia de premier al României, este căsătorită cu agronomul de origine siriană Akram Shhaideh, care este un susţinător al dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de comunitatea internaţională de crime de război, relatează jurnaliştii de investigaţie de la Rise Project.

Pe conturile sale de socializare, Akram Shhaideh, care a obţinut cetăţenia română în anul 2015, transmite mesaje pro-Assad, foloseşte simbolurile loialităţii faţă de regimul de la Damasc şi îi critică pe rebelii şi pe liderii din Occident care susţin opoziţia siriană.

De exemplu, Akram Shhaideih a apreciat şi a distribuit postările paginii „Doar Dumnezeu, Siria şi Bashar” (într-un astfel de articol se susţinea că liderul Hezbollah, grupare considerată teroristă de UE şi SUA, duce „războiul sfânt”).

El a distribuit şi o fotografie în care lideri ai opoziţiei sirieni şi reprezentanţi ai statelor arabe care-i susţin sunt numiţi „fii de căţea”.

În plus, sirianul în vârstă de 54 de ani foloseşte ca fotografie de profil într-o comunitate online un simbol al forţelor loiale lui Assad.

Mai mult, într-un video din anul 2012 făcut public de adevarul.ro, soţul lui Sevil Shhaideh declara în cadrul unei emisiuni de la un post TV sirian că „nimic nu se întâmplă în Siria”.

La acea dată, el povestea că îşi liniştea prietenii din România spunându-le că represaliile regimului de la Damasc împotriva civililor – relatate de presa internaţională – nu sunt adevărate, în ciuda faptului că războiul civil începuse de mai multe luni: „Primeam telefoane de la prieteni din România care mă întrebau: ce se întâmplă aici? Nimic nu se întâmplă. Pe alte canale ca BBC sau France 24, destul de populare, arătau că se întâmplă lucruri aici. Şi eu le spuneam prietenilor mei că, de fapt, nu asta e realitatea”.

Războiul civil din Siria a izbucnit în luna martie 2011, luând naştere din protestele de stradă din Primăvara Arabă, după ce preşedintele Bashar al-Assad a reprimat violent mişcările de stradă care îi cereau demisia.

În cei aproape 6 ani de război se estimează că au murit în jur de 440.000 de persoane, iar 4,8 milioane de oameni au devenit refugiaţi.

În ceea ce priveşte propunerea lui Liviu Dragnea pentru funcţia de premier al României, liderul PSD a declarat că nu va face o altă propunere şi, dacă preşedintele Klaus Iohannis nu o va nominaliza pe Sevil Shhaideh, atunci social-democraţii vor ataca decizia preşedintelui la Curtea Constituţională.

De asemenea, Liviu Dragnea a cerut public serviciilor secrete să precizeze dacă există vreo problema de securitate legată de soţul premierului Sevil Shhaideh.

Dragnea a mai spus că Akram Shhaideh este un cetăţean român şi că acesta a fost verificat de „toate instituţiile statului român”, care nu i-ar fi acordat cetăţenie „dacă era o problemă”. „Nu există niciun fel de vulnerabilitate aici, nu există niciun risc”, a mai comentat Dragnea.

Klaus Iohannis a anunţat că va anunţa numele premierului după Crăciun.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro