Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi prim-vicepreşedintele partidului, Klaus Iohannis, şi-au exprimat punctul de vedere în ceea ce priveşte descentralizarea şi regionalizarea, iar 1 ianuarie 2014 este o dată extrem de greu de realizat pentru ca descentralizarea să intre în vigoare. Prin urmare regionalizarea nu va putea avea loc nici anul acesta, nici anul viitor, deoarece nu va fi adoptată noua Constituţie.
„Nu vom avea regionalizare pentru că nu vom avea Constituţie. Pentru a face regionalizare administrativă este nevoie de mult mai multă energie, decât de câte regiuni vor fi şi care este capitala lor. Regionalizarea nu se va petrece nici anul acesta, nici anul următor, nu suntem în niciun caz sub presiunea timpului, decât să venim cu o concluzie preliminară care nu ne reprezintă mai bine venim cu una finală care solicită mai mult timp de gândire”, a declarat Iohannis în momentul în care a fost întrebat de ce nu a prezentat PNL un proiect privind regionalizarea.
De asemenea Iohannis a declarat că în ceea ce priveşte regionalizarea va putea avea loc doar o pre-regionalizare, odată cu modificarea legii 315.
TITLURILE ZILEI:
• Sky şi Bella, puii de leu deveniţi atracţii ale Grădinii Zoologice Bucov • Veşti bune pentru românii cu credite. Ce se întâmplă cu dobânzile? • Mister medical în România. Caz de malarie fără călătorii în zone tropicale. Autorităţile, în alertă • Sky şi Bella, puii de leu deveniţi atracţii ale Grădinii Zoologice Bucov • Veşti bune pentru românii cu credite. Ce se întâmplă cu dobânzile? • Mister medical în România. Caz de malarie fără călătorii în zone tropicale. Autorităţile, în alertă
Antonescu şi Iohannis anunţă amânarea regionalizării
2 octombrie 2013
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
Anul - ediţia nr. 3791
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 iulie 2025
Autentificare
Autentificare