Vineri, 19 aprilie 2024 - 10:53:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Valea Prahovei în topul preferinţelor politicienilor pentru petrecerea Revelionului


6 ianuarie 2012

basescu-revelionNoaptea dintre ani a fost stropită cu şampanie cum se cuvine şi de către politicieni. Cei mai mulţi dintre aceştia au ales locaţii de pe Valea Prahovei sau din zona de munte pentru a-şi lua adio de la anul 2011 şi pentru a-l întâmpina pe 2012.

 

Independentul Mircea Geoană a chefuit alături de George Copos în Poiana Braşov, Adriean Videanu a fost la Azuga, iar Adrian Năstase a preferat liniştea proprietăţii sale de la Cornu pentru a bea un pahar de şampanie alături de familie. „Conducerea" s-a reunit la Predeal, la o petrecere care i-a strâns la aceeaşi masă pe şeful statului, Traian Băsescu, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi ministrul Turismului, Elena Udrea, de la care a lipsit însă premierul Emil Boc, îndoliat după moartea tatălui său. Prim-ministrul a stat la Cluj cu soţia şi cele două fete.

Vicepreşedintele PDL, Theodor Paleologu, a ales un conac din nordul Moldovei, unde a fost însoţit doar de fiul său în vârstă de 17 ani, convins fiind că „o prezenţă feminină i-ar fi adus ghinion", cum a glumit el. A stat la conac „atâtea zile câte papioane şi-a pus în bagaj". La petrecere a participat şi Mihail Neamţu, iniţiatorul mişcării „Noua Republică", care, potrivit lui Paleologu, chiar „a făcut prozeliţi". Democrat-liberalul Adriean Videanu a fost alături de familie şi de prieteni „la un hotel", după cum a mărturisit misterios, unde l-a avut aproape şi pe ziaristul Cornel Nistorescu. Hotelul din Azuga la care au fost cei doi îl are ca acţionar pe Ionel Pepenică, unul dintre patronii Luxten, tratat „cu mare grijă şi consideraţie" de Nistorescu pe vremea când era şef de gazetă.

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a fost la Comăneşti, judeţul Bacău, la nişte prieteni, apoi a plecat la mama sa, în Neamţ, în timp ce ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a rămas în Bucureşti, acasă, cu familia. Fostul ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu nu a fost „răpus" de vrăjile duşmanilor politici, ci s-a întors răcit din Finlanda, unde s-a jucat cu fiul său. „Nu am făcut nimic deosebit de Revelion, am tras rachete cu băiatul meu şi am jucat fotbal", a povestit Lăzăroiu.

Preşedintele PDL Diaspora, William Brânză, a mers la Viena, unde nu a mai prins însă bilet la concertul de Anul Nou, pentru care preşedintele PSD, Victor Ponta, şi soţia sa, Daciana, şi-au rezervat locuri din timp. Europarlamentarul Corina Creţu (PSD) a făcut un tur pe la rudele din Ardeal şi s-a oprit de Revelion la o cabană din Bran, alături de prietenul său, Ovidiu Rogoz. „

Social democratul Adrian Năstase a fost la Cornu şi la Predeal, iar Ion Iliescu a stat acasă, cu soţia. În schimb, senatorul Ecaterina Andronescu a povestit cu entuziasm că a petrecut la un local din Bucureşti cu colegii săi universitari, ca în ultimii 14 ani.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a preferat Azuga, unde a fost cu fiul şi o prietenă, în timp ce colega sa, Alina Gorghiu, a mers cu prietenul ei la Curtea de Argeş. Norica Nicolai, europarlamentar PNL, a intrat în 2012 în Maramureş, în timp ce fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi fost, potrivit unor colegi de partid, în SUA, alături de noua sa cucerire, Loredana. Deputatul PNL Dan Motreanu a fost în Poiana Braşov la hotelul lui George Copos, care a petrecut Revelionul la masă cu independentul Mircea Geoană.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro