Joi, 18 aprilie 2024 - 4:36:22
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Vâlcov şi-a dat demisia din funcţia de ministru


16 martie 2015

Premierul Victor Ponta susţine că ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, şi-a dat demisia din funcţie duminică. Anunţul premierului a venit la puţin timp după solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis.„Am discutat astăzi la prânz cu domnul Vâlcov care mi-a înaintat demisia domniei sale. Am vorbit după aceea, după-amiază, seara, şi cu preşedintele şi aştept de la domnul Vâlcov – care chiar a avut un rol foarte important, foarte pozitiv – ca în zilele următoare, totuşi, să termine proiectul de Cod Fiscal. O să mă gândesc la cel care va fi numit şi voi înainta propunerea preşedintelui”, a declarat premierul Victor Ponta la o televiziune.

De altfel, premierul a postat un mesaj şi pe contul său de Facebook, în care îi mulţumeşte ministrului de Finanţe, Darius Vâlcov.

Am avut azi o discuţie cu domnul Darius Vâlcov, care şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Finanţelor. I-am primit demisia şi, în perioada următoare, după identificarea unui succesor potrivit, voi transmite o propunere de înlocuitor către preşedintele României. I-am cerut lui Darius Vâlcov să finalizeze cele două Coduri (Cod Fiscal şi Cod Procedură Fiscală), absolut fundamentale pentru accelerarea creşterii economice şi pentru relaxarea fiscală de care avem nevoie. Îi mulţumesc domnului Vâlcov pentru munca deosebită depusă în această perioadă pentru finalizarea acestor Coduri, foarte bine primite de mediul de afaceri şi societatea civilă”, a scris premierul pe Facebook.

Reamintim că, în urmă cu puţin timp, preşedintele Klaus Iohannis a cerut revocarea din funcţie a ministrului Darius Vâlcov. 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut revocarea lui Darius Vâlcov din funcţia de ministrul al Finanţelor, potrivit unui comunicat de presă publicat duminică pe site-ul Preşedinţiei. 

Preşedintele a publicat şi pe Facebook un mesaj în care acuză sfidarea justiţiei din România de către unii politicieni, nominalizând cazurile Borbely şi Vâlcov. Klaus Iohannis spune că demnitarii care au probleme cu justiţia compromit clasa politică în general şi credibilitatea instituţiilor statului în ochii cetăţenilor.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro