Oamenii din Pungeşti spun că sunt nemulţumiţi că presa nu îi ajută în războiul pe care îl duc împotriva Chevron şi de aceea au bombardat autocarul jurnaliştilor.
Incidentul a fost filmat de jandarmi, care spun că îi vor identifica şi amenda cu 500 de lei pe „huligani”.
Reprezentanţii companiei Chevron au repetat că explorarea gazelor de şist nu va produce nici cutremure, nici contaminarea apei. Căutarea zăcămintelor ar urma să începă în două-trei săptămâni şi va dura între 3 şi 5 ani.
Ieri, compania americană a primit a doua autorizaţie de construire, pentru sonda din Puieşti.