Lostriţa, un peşte care se mai întâlneşte extrem de rar în România, urmează să repopuleze apele din zona de munte a Bucovinei.
Şi asta după ce specialiştii de la o păstrăvărie din Valea Putnei au achiziţionat două exemplare adulte de lostriţă şi şi-au propus înmulţirea speciei.
La păstrăvăria Valea Putnei, două lostriţe au supravieţuit peste iarnă şi vor fi folosite pentru repopulare. ele două lostriţe de la Valea Putnei vor ajunge la maturitate peste câţiva ani, atunci când vor avea un metru lungime şi 10-12 kilograme greutate.
Declarată monument al naturii, lostriţa a ajuns o specie aflată în pragul dispariţiei în ţara noastră din cauza pescuitului excesiv şi limitării habitatului, după cum relatează jurnaliştii de la stiri.tvr.ro.
În urmă cu câteva decenii, lostriţa era un peşte des întâlnit la izvoarele Bistritei şi pe Dorna, iar pescarii prindeau frecvent exemplare de peste 10 de kilograme.
Jurnaliştii de la stiri.tvr.ro mai scriu că lostriţa este un peşte răpitor feroce, dar sensibil la poluare, astfel că după ce Bistriţa Aurie a fost îndiguită pe o lungime de 100 de kilometri, exemplarele au început să dispară.
Din 2007, râul a fost inclus în proiectul „Natura 2000″.