Aşa cum este tradiţia, ieri, în Sâmbăta Mare, am primit zeci de urări de Paşte Fericit! Pentru mine, însă, această mare sărbătoare creştineascănu este deloc Mare şi nici Fericită. Cu exact o săptămână în urmă, soţia mea, alături de care am petrecut mai bine de patru decenii, va lipsi, pentru prima şi ultima oară, de la masa festivă de Paşti, Ea a alegând să sărbătorească în Ceruri, Învierea Domnului, care nu a putut să o vindece de cancerul nemilos. ..
Cu aproape trei săptămâni în urmă, când i-am îndeplinit dorinţa de a părăsi spitalul măcar pentru două zile, Ea a fost foarte fericită că a revenit acasă, bucurându-ne pe toţi, care ştiam că aceasta va fi, poate, ultima ei vizită şi întâlnire cu familia reunită.
Parafrazându-l pe marele scriitor dispărut recent, Gabriel Garcia Marquez, atunci aş fi stat în genunchi în faţa Ei, mărturisindu-i gândurile care mă răscoleau: Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind în patul nostru te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fie păzitorul sufletului tău. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşa casei noastre ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau cât mai multe semne de iubire. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, stând în picioare sprijinită de braţul meu, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată, până la infinit…
Reîntoarsă pe patul de spital, inima Ei avea să pâlpâie din ce în ce mai rar, până în seara zilei de 12 aprilie, când şi-a luat adio de la viaţă, lăsând în urma sa lacrimi şi durere.
Pentru mine, pentru minunaţii noştri copii şi nepoţelul Vlăduţ – care-i spunea aşa de drăguţ Ica (de la bunica), pentru toată familia, rămâne neştearsă amintirea chipului său blând. Nu pot uita, de altfel, că eu am avut două mari iubiri în viaţă: Mama - pe care am pierdut-o în anul 2001 şi Ea, prof. Cornelia Popescu ( în foto, atunci când am cunoscut-o), alături de care am continuat cursa vieţii, cursă pe care va trebui să o continui de unul singur, sprijinit sufleteşte de către cei doi copii.
