Copiii altora, în acte, dar, sufleteşte, toţi au fost şi sunt ai ei. De când se ştie, a iubit mai presus de orice sufletele nevinovate, care au avut nevoie de protecţie şi îndrumare. Şi-a dedicat viaţa, profesia şi tot ceea ce a avut copiilor. A început ca profesor de Limba şi literatura română, însă a simţit că nu este suficient. Erau micuţi care aveau nevoie de mult mai mult decât le oferea ea la şcoală. Un cămin, un mediu familial, o masă caldă, o vorbă bună, dar, mai ales, dragoste…Astfel, Eugenia Câmpeanu a hotărât ca, pe lângă cadru didactic, să devină şi MAMĂ „de profesie“, la Centrul de tip familial al Asociaţiei „Iubiţi copiii“, din Câmpina.

Se întâmpla la începutul anilor ′90. „Văzusem prin revistele din afară cum era asistenţa maternală peste hotare. Împreună cu doctoriţa Zaharia, am decis să punem în practică şi aici acest sistem de tip familial pentru copiii abandonaţi. Doctoriţa Zaharia a fost prima care a făcut pasul, chiar înainte de

Revoluţie. Eu am avut primul copil în 1990… Primul meu «nou-născut» are acum 30 de ani. Fiind o necunoscută ceea ce făceam noi, intenţia ne-a fost privită cu multă reticenţă“, ne-a mărturisit mama Eugenia. Asta se întâmpla atunci. Însă, cu trecerea anilor, modelul lor a devenit unul de bună practică şi, astfel, au început să apară peste tot în ţară căsuţele de tip familial, unde copiii abandonaţi sau care fac parte din familii dezorganizate sau fără posibilităţi să-i crească au şansa la o nouă viaţă, la un alt mediu: unul sănătos, unul din care nu le lipsesc mâncarea, hainele, căldura, educaţia, afecţiunea, sfaturile pentru alegerile bune.

Pe parcursul celor 26 de ani, de când a hotărât să aleagă calea aceasta, Eugenia Câmpeanu a fost mamă pentru aproape 60 de copii. Pe 25 dintre ei i-a luat încă din primele zile de viaţă. „A fost o perioadă în care am avut patru odată. Mulţi părinţi se plâng că le e greu cu unul, dar eu aveam patru şi nu erau singurii copii din casă. Dar, mulţumesc Bunului Dumnezeu, m-am descurcat“, ne-a mărturisit mama Eugenia. Unii au rămas cu ea, până la momentul în care şi-au luat viaţa în propriile mâini (aproape 20), alţii au fost reintegraţi în familiile naturale, iar alţii au fost adoptaţi. Nu le dă nume. Vrea să-i protejeze de cei care nu le ştiu povestea şi, poate, nu le-ar înţelege-o. Decizie justificată, ţinând cont că, pe parcursul anilor, micuţii pe care i-a crescut s-au lovit de răutăţile celor din jur, care le puneau diverse titulaturi. Însă, de fiecare dată, mama Eugenia a parat aceste „atacuri“ şi şi-a apărat puii cu înverşunarea părintească. „Noi, cei de aici, asistenţii maternali, îi reprezentăm într-un fel pe ei, cei care n-au niciun glas, nicio putere“, a completat interlocutoarea noastră.

S-a luptat ca fiecare copil să ajungă bine: „Mi-am dorit ca ei să nu fie sub mine ca pregătire. Eu sunt profesoară, am făcut facultatea la Universitatea Bucureşti, dar mi-am dorit ca ei să înveţe şi mai bine, să ajungă şi mai sus“. Şi face ce face mama Eugenia că reuşeşte aproape tot ceea ce-şi pune în gând. Copiii o respectă şi-o ascultă, iar de iubit…, poate, mai mult decât i-ar fi iubit pe părinţii naturali. Nu ai cum să răsplăteşti altfel un suflet din care se revarsă numai dragoste, un OM pentru care familia a însemnat căminul de pe strada Muscel, din Câmpina, cu hărmălaia specifică unei case cu mulţi copii, un OM pentru care nu a existat „nu pot“ sau „nu am“ când a venit vorba despre nevoile celor mici sau pentru care concediu n-a mai fost de…nici nu-şi mai aduce aminte când. Un OM care şi-a pus tot ceea ce a avut material, spiritual, intelectual, „la picioarele“ celor pe care i-a iubit cel mai mult: copiii. Copiii ei, aşa cum le spune, aşa cum îi simte. Cei care, atunci când a fost operată de inimă, şi-au unit toate gândurile, rugăciunile şi agoniselile lor pentru sufletul care i-a salvat. „Mă iubesc, sunt MAMA, sunt MAMA lor!“, ne-a mărturisit Eugenia Câmpeanu cu o voce gâtuită de emoţie.
Acum, mai are în grijă şase copii, dintre care trei sunt studenţi, unul la liceu, iar doi sunt în şcoala primară.
 

Îi este greu să-şi împartă veniturile pentru masă, casă, întreţinerea copiilor la şcoală. Însă, în momentul în care am rugat-o să-mi spună trei lucruri de care are nevoie urgentă, am primit următorul răspuns: sănătate, putere de a merge mai departe şi…un feon pentru cei mici. Cel vechi s-a ars. „Mi-e greu să cer, să spun că nu am. Au fost vremuri mai dure decât acum, nevoi sunt, dar ne descurcăm. Oamenii au aflat despre noi, ne-au ajutat şi ne ajută în continuare. Fiecare ne dă ceea ce poate, iar noi primim şi ne bucurăm de ceea ce ne oferă ei. Şi le mulţumim!“, a încheiat mama Eugenia, un OM căruia noi trebuie să-i mulţumim pentru că există, pentru ceea ce a făcut şi continuă să facă, pentru lecţia de omenie, modestie, curaj, pentru felul în care a înţeles să redea societăţii oameni sănătoşi, pregătiţi, educaţi!

• În cadrul campaniei, „Pentru tine, de Paşte!“, propunem să colectăm pentru cele două case de tip familial de pe Muscel, unde sunt, în total 12 copii, începând cu vârsta de la trei până la 20 de ani, haine, jucării, dulciuri, alimente greu perisabile, produse de îngrijire corporală şi detergenţi.
• Povestea Nicoletei Bucur, mamă naturală, mamă adoptivă şi asistent maternal în cea de-a doua casă de tip familial a Asociaţiei „Iubiţi Copiii“, din Câmpina, o veţi afla, în curând.