Marţi, 20 februarie 2018 - 11:34:05
EUR
EURO = 4.6609 RON
Moneda euro a crescut
USD
USD = 3.753 RON
Dolarul american a crescut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Un comisar şef şi şase poliţişti din Piatra Neamţ, reţinuţi pentru luare de mită


10 noiembrie 2016

Comisarul şef de poliţie Viorel Andronic şi şase agenţi de la Biroul Rutier din Poliţia Piatra Neamţ au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită, în timp ce alţi sapte poliţişti sunt cercetaţi sub control judiciar în acelaşi dosar, în urma audierilor de miercuri. Potrivit anchetatorilor, poliţiştii ar fi luat mită între 50 şi 400 de lei, de 115 ori, în mai puţin de o lună, în special de la şoferi care depăşeau viteza legală, iar o parte din bani au ajuns şi la comisarul şef.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bacău l-au reţinut pentru 24 de ore pe comisarul şef de poliţie Viorel Andronic, la data faptei având atribuţii de conducere a activităţii Biroului Rutier din Poliţia municipiului Piatra Neamţ.

Şeful Poliţiei Rutiere din Piatra Neamţ este acuzat de luare de mită formă continuată (11 acte materiale), potrivit unui comunicat publicat joi de către DNA.

Totodată, au mai fost reţinuţi Iulian Ciolpan, pentru luare de mită în formă continuată (49 acte materiale) şi patru infracţiuni de fals intelectual; Marius Laurenţiu Greaca, pentru luare de mită în formă continuată (50 acte materiale), dare de mită în formă continuată (2 acte materiale) şi 3 infracţiuni de fals intelectual; Constantin Neamţu, pentru luare de mită în formă continuată (30 acte materiale) şi dare de mită în formă continuată (2 acte materiale); Bogdan Eugen Miziligeanu, pentru luare de mită în formă continuată (30 acte materiale), Loredan Dragomir Covasan, pentru luare de mită în formă continuată (23 acte materiale) şi 2 infracţiuni de fals intelectual şi Ionuţ Alexandru Berbece, pentru luare de mită în formă continuată (18 acte materiale) şi 3 infracţiuni de fals intelectual.

Toţi cei şase sunt agenţi la Biroul Rutier din Poliţia municipiului Piatra Neamţ iar joi vor fi prezentaţi Curţii de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Ioan Alexandru Găluşcă, Ioan Botcă-Inimosu, Ioan Marius Munteanu, Ionuţ Popescu, Lucian Vasile Chifu şi Ovidiu Adrian Zaharia, toţi agenţi în Poliţia municipiului Piatra Neamţ - Birourile Rutier şi Ordine Publică, pentru lluare de mită în formă continuată, iar Nicolae Cristian Buga, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, ”în perioada 22 aprilie – 18 mai 2016, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, nominalizaţi anterior, au fost desemnaţi să efectueze activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de excesul de viteză.
Din mijloacele de probă administrate rezultă că luarea de mită se desfăşura ca o activitate repetitivă (115 acte materiale)”. 

Poliţiştii ar fi primit între 50 şi 400 de lei de la şoferi opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, ca să nu constate şi să sancţioneze contravenţiile.

”Inculpaţii Ciolpan Iulian, Greaca Marius-Laurenţiu, Covasan Dragomir - Loredan şi Berbec Ionuţ-Alexandru au falsificat procesele verbale de constatare a contravenţiei cu ocazia întocmirii acestora, prin atestarea în cuprinsul lor a unor fapte necorespunzătoare adevărului, respectiv consemnarea unei viteze de deplasare inferioare celei constatate, cu consecinţa reducerii amenzii”, potrivit comunicatului DNA.

Anchetatorii susţin că o parte din mită a ajuns la şeful Poliţiei Rutiere din Piatra Neamţ, comisarul şef Viorel Andronic.

”La datele de 25.04.2016 şi 29.04.2016, inculpaţii Greaca Marius-Laurenţiu şi Neamţu Constantin au remis o parte din sumele de bani primite cu titlu de mită de la conducătorii auto verificaţi inculpatului Andronic Viorel, în legătură cu atribuţiile acestuia de coordonare a activităţii Biroului rutier şi controlul asupra agenţilor din cadrul biroului”, se mai arată în comunicat.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ioan Alexandru Găluşcă, Ioan Botcă-Inimosu, Ioan Marius Munteanu, Ionuţ Popescu, Lucian Vasile Chifu şi Ovidiu Adrian Zaharia şi Nicolae Cristian Buga trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemaţi, să informeze de îndată DNA Bacău şi organul de poliţie desemnat cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului din DNA Bacău, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţele de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite profesia în exercitarea căreia au săvârşit fapta, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. 

Dacă încalcă aceste obligaţii, agenţii aflaţi sub control judiciar ar putea fi arestaţi preventiv sau la domiciliu.

Procurorii DNA au mai precizat că în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, fără a da, însă, numele acestora sau calitatea lor în dosar.

Cel puţin zece poliţişti de la Biroul Rutier Piatra Neamţ au fost audiaţi, miercuri seară, de către procurorii DNA, după ce ar fi fost corupţi de către diverşi şoferi să nu constate excesul de viteză al acestora în trafic.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(494 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










loading...









































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


Scoala de Arte Frumoase Ploiesti

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Clinica medicala Elit Medical din Ploiesti

Cristi Cimpeanu foto

Vaccinurile salveaza vieti



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec S-ar putea sa fiti nemultumit din cauza ca trebuie sa amanati o calatorie in interes profesional sau de afaceri. Amanarea ar putea fi, de fapt, in avantajul dumneavoastra, pentru ca astazi nu sunt recomandate calatoriile lungi. In a doua parte a zilei aveti ocazia sa puneti la cale o colaborare pe termen lung, din care sunt sanse sa obtineti beneficii materiale importante. taur Schimbarile pe care intentionati sa le faceti in camin sunt bine primite de membrii familiei, dar va sfatuim sa tineti cont si de dorintele partenerului de viata. Este recomandat sa nu va implicati in mai multe activitati in acelasi timp, pentru ca riscati sa nu duceti la bun sfarsit niciuna dintre ele. Spre seara, este posibil sa aveti parte de o surpriza placuta din partea unei persoane apropiate.
GEMENI RAC
gemeni In prima parte a zilei aveti posibilitatea sa finalizati o lucrare inceputa mai demult in casa. O persoana mai in varsta din familie ar putea fi dispusa sa va ajute financiar, dar probabil ca va incerca sa-si impuna ideile in legatura cu schimbarile pe care doriti sa le faceti. Va sfatuim sa fiti foarte diplomat pentru a evita o cearta care ar putea sa tensioneze atmosfera din familie. Dupa-amiaza este posibil sa primiti o veste buna de la o ruda apropiata. rac Se pare ca azi aveti multe probleme de rezolvat. Eastrolog.ro va sfatuieste sa va menajati sanatatea si sa acordati mai mult timp odihnei. Aveti posibilitatea sa faceti anumite schimbari in camin, care ar putea contribui la imbunatatirea relatiilor cu partenerul de viata. In partea a doua a zilei s-ar putea sa fiti tentat sa cheltuiti o suma destul de mare. Va recomandam sa fiti prudent, fiindca nu este o zi favorabila investitiilor.
LEU FECIOARĂ
leu Este o zi buna pentru a va ocupa de rezolvarea unei probleme financiare mai vechi.Daca vi se propune o colaborare, ar fi bine sa nu o refuzati, pentru ca ar putea determina o schimbare in bine in viata dumneavoastra. N-ar strica sa va consultati cu partenerul de viata. fecioara Se anunta o zi destul de incarcata, asa ca ar fi bine sa va organizati cat mai riguros.S-ar putea sa fiti nevoit sa faceti cheltuieli neprevazute. Nu este exclus sa va schimbati programul in ultimul moment, pentru a va ocupa de o problema urgenta a unui partener de afaceri
BALANŢĂ SCORPION
balanta Este momentul sa va concentrati atentia asupra problemelor din camin. Va puteti baza pe intuitie, dar va sfatuim sa tineti cont si de dorintele partenerului de viata. Dupa-amiaza, o ruda v-ar putea cere ajutorul intr-o chestiune financiara. scorpion Astazi s-ar putea ivi ocazia sa rezolvati o problema financiara care va preocupa de mai mult timp. In prima parte a zilei este posibil sa vi se propuna o afacere care se anunta profitabila pe termen lung. Va recomandam sa evitati speculatiile de orice fel.
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator Aveti ocazia sa puneti in practica planurile pe care vi le-ati facut in legatura cu o afacere. Relatiile cu prietenii ar trebui sa fie foarte bune.Dorinta dumneavoastra de libertate ar putea genera tensiuni in familie. Va sfatuim sa fiti diplomat si sa nu refuzati comunicarea cu membrii familiei. capricorn Astazi aveti tendinta sa va ocupati de mai multe proiecte in paralel. Inainte de a incepe ceva nou, ar fi bine sa finalizati o parte dintre lucrarile deja incepute. Pentru a realiza ceea ce v-ati propus, este necesar sa fiti inventiv si perseverent. Se pare ca traversati o perioada de instabilitate financiara. Va sfatuim sa aveti rabdare si sa nu va lasati tentat de castiguri usoare si speculatii.
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator Se pare ca sunteti in forma si este un moment bun pentru a demara noi activitati. Azi sunt favorizate si planurile de viitor in ceea ce priveste locuinta si viata de familie. Partenerul de viata si familia va incurajeaza si sunt dispusi sa va ajute. Dificultatile cu care va confruntati in aceasta perioada sunt trecatoare. Eastrolog.ro va sugereaza sa fiti mai optimist. pesti Astazi creativitatea ar trebui sa fie la cote inalte si va poate ajuta sa rezolvati probleme dificile intr-un mod ingenios. Va recomandam sa tineti cont de sfaturile unei rude mai in varsta. Relatiile sentimentale parcurg o perioada favorabila. Atentie la tendinta de a-i face reprosuri nemeritate persoanei iubite!
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 februarie 2018
Autentificare
stiriactuale.ro