Anul 2017 va aduce câteva reduceri de taxe, însă şi apariţia unor impozite. Astfel, baza de calcul a CASS, la care se aplică cota de 5,5%, va fi plafonată la de cinci ori salariul mediu brut pe economie. În plus, de anul viitor, se elimină excepţia potrivit căreia persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de autor, investiţii, precum şi din alte surse, nu datorează contribuţie de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează şi venituri din salarii, pensii sau din activităţi independente.
Tot începând cu 1 ianuarie 2017, punctul de pensie creşte cu 5%. Reducerea TVA la 19% şi eliminarea supraaccizei ar trebui să aducă o scădere de zece procente a preţului motorinei şi benzinei.
Tot de anul acesta, agricultorii vor putea opta pentru un regim special de TVA. Aceştia vor fi scutiţi de TVA, însă vor plăti o compensaţie în cotă forfetară, care reprezintă suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare în cotă forfetară asupra preţului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrărilor de produse agricole şi prestărilor de servicii agricole, efectuate de un agricultor.
Procentul de compensare în cotă forfetară este 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 şi 8% începând cu anul 2019.
Reducerea TVA-ului de la 20% la 19% ar trebui să aducă o ieftinere a preţurilor. Electricitatea se ieftineşte cu 2%, însă s-ar putea să plătim mai mult pentru serviciile de salubritate.
Tot din 2017, vor dispărea prevederile cu privire la Registrul operatorilor intracomunitari, suspendarea până la data de 31 decembrie 2019, a obligaţiei depunerii a trei declaraţii informative (cod 392A, 392B şi 393) şi posibilitatea pentru companiile care îşi recapătă codul de TVA, după ce acesta a fost anulat, să refactureze cu TVA pentru perioada în care au avut codul suspendat.
De asemenea, cheltuielile cu pregătirea teoretică şi/sau practică a elevilor în cadrul învăţământului profesional şi tehnic vor fi deductibile integral, atât la calculul impozitului pe profit, cât şi al venitului net anual supus impozitului pe venit.
Tot din 2017, se va reduce limită capitalului social de la 25.000 euro la 45.000 lei (10.000 euro), pentru care microintreprinderile pot opta pentru plată impozitului pe profit.
TITLURILE ZILEI:
• Prahova vibrează de evenimente în săptămâna 19–25 mai: cultură, concerte şi cai putere • Nicuşor Dan, preşedinte. Începe jocul marilor decizii de stat • Prahova vibrează de evenimente în săptămâna 19–25 mai: cultură, concerte şi cai putere • Nicuşor Dan, preşedinte. Începe jocul marilor decizii de stat
Taxe, preţuri, salarii şi pensii. 10 modificări importante din 2017 pe care trebuie să le ştii
4 ianuarie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Cutremur la Teatrul „Toma Caragiu”. Andi Vasluianu, vizat de concedieri! Actorii şi angajaţii sar în apărarea directorului Mihaela Rus
-
Fost preot găsit spânzurat în podul casei
-
Sinaia, orasul cu care nu te poti plictisi! Protest împotriva abuzurilor din localitate!
-
Un bărbat şi-a pierdut viaţa sub roţile trenului, în Prahova
-
Cristina Deleanu, actriţa născută la Ploieşti, a plecat dintre noi. O viaţă dedicată scenei şi publicului
-
Sfidare totală la Breaza. Hidro Prahova ia bani pe apă infestată, iar şeful ANPC este trimit la "treaba lui"
-
O zi pe an, şansă la vindecare, Ce se petrece la Ghighiu în Vinerea Luminată
-
Ziua Moaşei, sărbătorită cu emoţie la Maternitatea din Ploieşti
-
Prahoveni în stradă pentru reluarea turului II la prezidenţiale
-
Noapte fatală pe un drum din Prahova. Două vieţi pierdute într-un accident cumplit
Anul - ediţia nr. 3753
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 mai 2025
Autentificare
Autentificare