Poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre producerea unui grav accident rutier pe Drumul Naţional 1, în afara localităţii Ploieşti.
Din primele cercetări la faţa locului, s-a constatat că un bărbat de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu glisiera metalică ce separă sensurile de deplasare.
În urma impactului, conducătorul auto a decedat. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările exacte ale producerii accidentului, deschizând un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.