Un teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi de pe Bulevardul Expoziţiei din Capitală, din vecinătatea complexului Romexpo, a fost acordat de Guvern Marii Loje Naţionale spre folosinţă gratuită pentru 49 de ani, pentru construirea unei clădiri „de interes public“, scrie Mediafax.
Terenul, administrat de către Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), a fost cedat pentru Asociaţia „Marea Lojă Naţională din România“, printr-o hotărâre aprobată în ultima şedinţă de guvern.
Terenul are o valoare de inventar de peste 2,1 milioane lei.
Potrivit propriului site, Radu Bălănescu este Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România. După un prim mandat de trei ani la conducerea organizaţiei, Radu Bălănescu a fost reales pentru un nou mandat, de cinci ani, de către peste 97 la sută dintre delegaţii de la Conventul M.L.N.R. din 2 noiembrie 2013 .