Astăzi a demarat a 21-a ediţie a programului “Vacanţe la ţară”, în cadrul căruia turiştii vor putea descoperi viaţa satului, obiceiurile locale şi bucatele tradiţionale.
Programul „Vacanţe la ţară” se desfăşoară în perioada 14 aprilie 2013 – 15 iunie 2013.
Pachetele speciale "Vacanţe la ţară" costă 150 de lei de persoană (la pensiuni cu două margarete), 195 de lei (pensiuni de trei sau de patru margarete) sau 250 de lei (pensiuni de cinci margarete).
În tarif sunt incluse cinci nopţi de cazare în camera dublă şi micul dejun. Sejururile încep duminica şi se termină vinerea. În program s-au înscris pensiuni din judeţele Argeş, Alba, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Gorj, Maramureş, Neamţ sau Sibiu.
În premieră, acest program începe mai devreme cu două săptămâni, înainte de sărbătorile de Paşte, dar nu include săptămâna sărbătorilor pascale (29 aprilie – 7 mai).
Programul „Vacanţe la ţară” este iniţiat şi organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural România (ANTREC).