Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă (SSAvC) organizează un nou examen de admitere pentru cursurile de însoţitor de bord în perioada 12-14 martie 2012, punând la dispoziţie 40 de locuri.
Examenul de admitere constă în susţinerea probelor scris şi oral la limba Engleză şi a probei de Geografie a României şi Europei, iar acesta poate fi susţinut de către orice persoană care are vârsta de peste 18 ani şi deţine diploma de Bacalaureat.
Canditaţii care vor fi admişi în urma examenului vor începe cursurile în cadrul SSAvC pe data de 19 martie 2012, reprezentând modulul teoretic ce durează două luni.
Pe parcursul celor două luni de pregătire teoretică în cadrul SSAvC, cursanţii vor studia materii precum: limba engleză, geografie şi meteorologie aeronautică, disciplină şi responsabilităţi, medicină aeronautică, CRM (cooperare în echipaj multiplu), proceduri operaţionale normale/anormale/de urgenţă, cunoaşterea aeronavei şi legislaţie aeronautică.
Pentru obţinerea licenţei de zbor, cursanţii vor susţine un examen de absolvire a modulului teoretic, după care urmează modulul practic în cadrul unui operator aerian: cursul de conversie, simulator de zbor şi un minim de 20 de ore de instruire practică în zbor. Ultimul demers pe care cursanţii trebuie să îl facă în scopul obţinerii licenţei de zbor, după finalizarea modulului practic, este susţinerea unui nou examen în cadrul Autorităţii Aeronautice Civile Române.
Mai multe detalii referitoare la actele necesare şi înscriere pot fi regăsite accesând site-ul şcolii, www.aviationacademy.ro.