Un accident rutier a avut loc astăzi pe Drumul Naţional 1, în dreptul oraşului Băicoi, unde două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului.
Pentru gestionarea situaţiei au intervenit pompierii Gărzii de Intervenţie Băicoi, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova.
O femeie în vârstă de 66 de ani a fost preluată de paramedici şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Ploieşti, pentru investigaţii de specialitate. Traficul este blocat pe sensul de mers către Ploieşti, circulaţia desfăşurându-se cu dificultate în zonă.