Ministerul Mediului va realiza un studiu pentru identificarea la nivel naţional a tuturor terenurilor degradate apte pentru a fi împădurite, care va sta la baza unui Program multianual de împăduriri, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu.
"Conservarea pădurilor din România trebuie abordată prin planuri pe termen lung, nu de la un an la altul. De aceea, în perioada 2015-2016 vom realiza un studiu pentru identificarea la nivel naţional a tuturor terenurilor degradate apte pentru a fi împădurite, studiu care va sta la baza unui Program multianual de împăduriri", a declarat Graţiela Gavrilescu.
Ministrul a semnat, miercuri, cu ocazia lansării campaniei de primăvară de plantări, un protocol de colaborare cu Asociaţia Comunelor din România (ACOR) şi organizaţiile neguvernamentale Let’s Do It, Romania şi Plantăm fapte bune în România.
Protocolul prevede că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), prin Romsilva, pune la dispoziţie 2 milioane de puieţi forestieri, care urmează să fie plantaţi pe terenuri situate în afara fondului forestier naţional, în cele două campanii de plantare, din primăvară şi toamnă. La rândul său, Asociaţia Comunelor din România va solicita primăriilor membre să identifice şi să pună la dispoziţie terenurile care urmează să fie împădurite cu sprijinul voluntarilor ONG-urilor semnatare.
MMAP şi-a propus, în anul 2015, să susţină extinderea fondului forestier naţional cu peste 7.000 de hectare.
Ţinta asumată de MMAP este susţinută şi de Fondul de Mediu, prin lansarea unui Program în valoare de 150 milioane lei, sumă din care se poate asigura finanţarea împăduririi pentru circa 4.000 ha.
"Programul este conceput de aşa manieră încât vom deconta şi cheltuieli de întreţinere şi pază a suprafeţelor împădurite, pentru a avea garanţia atingerii maturităţii acestora", a mai spus ministrul Graţiela Gavrilescu.
Administraţia Fondului pentru Mediu va asigura finanţarea în continuare a proiectelor de împăduriri încheiate în anii anteriori, respectiv 385 ha împăduriri, 226 ha completări curente şi 48 ha refacerea plantaţiilor afectate de calamităţi.
De asemenea, MMAP finanţează lucrări de împădurire pe terenuri degradate devenite inapte pentru agricultură, dar care pot fi puse în valoare prin împădurire. În acest scop, pentru anul 2015 s-au alocat două milioane de lei de la bugetul de stat şi 25,5 milioane lei din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.
Tot pentru anul 2015, MMAP finanţează, cu suma de 36,3 milioane de lei, realizarea a 1.111 ha de perdele forestiere de-a lungul drumurilor naţionale stabilite de CNADNR.
În România, aproximativ 10 judeţe înregistrează suprafeţe de pădure sub 10 la sută din suprafaţă. Mai mult decât atât, în Călăraşi, Teleorman, Brăila, Constanţa şi Ialomiţa suprafeţele împădurite abia ating 5 la sută din suprafaţa totală, informează MMAP.
Fondul forestier al României avea o suprafaţă de 6,54 milioane hectare în 2013, în creştere cu 9.356 hectare (0,14%) comparativ cu 2012, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică anul trecut.
Suprafaţa fondului forestier proprietate publică a statului, administrată de Romsilva, era de 3.227.907 ha, la sfârşitul anului 2013.