Marţi, 19 martie 2024 - 6:27:32
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Din ce în ce mai mulţi tineri sunt afectaţi de atacuri cerebrale


25 octombrie 2013

Cercetătorii de peste tot din lume au examinat cazuri de atacuri cerebrale, incidenţa şi decesul din cauza lor. S-a descoperit că atacul cerebral a crescut cu 25% la nivel global în ultimii 20 de ani, pentru oamenii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani, conform „Huffington Post“.

Acum, incidenţa atacului cerebral la cei cu vârsta între 20 şi 64 de ani este de 31%. Înainte de 1990, incidenţa era de 25%. „Descoperirile noastre arată că, deşi decesele din cauza atacului cerebral au scăzut în ultimele două decenii, povara globală a acestei boli este foarte mare şi chiar în creştere“, au notat cercetătorii în raport.

Mai mult, s-a descoperit că numărul bolilor asociate cu atacul cerebral şi decesele din cauza lui este mai mare acum în grupul persoanelor de până în 74 de ani. Aceştia reprezintă 62% din numărul atacurilor cerebrale, 45% din decesele cauzate de atacuri cerebrale şi 72% din bolile şi dizabilităţile cauzate de atacuri.

O altă descoperire înfricoşătoare este că 83.000 de oameni afectaţi anual de atacuri cerebrale au vârsta sub 20 de ani. În acest ritm, adaugă cercetătorii, decesele, bolile şi dizabilităţile se vor dubla până în 2030.

„Dacă această tendinţă va continua, până în 2030 vor exista aproape 12 milioane de decese, 70 de milioane de supravieţuitori ai atacului cerebral şi peste 200 de milioane de oameni cu handicapuri tot din cauza atacurilor“, adaugă raportul.

Există diferenţe ale incidenţei atacului cerebral în diverse regiuni ale lumii. De exemplu, cazurile de atac cerebral au crescut în Africa sub-sahariană, în sudul şi estul Asiei, în Orientul Mijlociu şi America Latină, dar au scăzut în ţările bogate ale regiunii Asia-Pacific.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Clinica Roua


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro