Cu siguranţă că teritoriul României e plin de lucruri misterioase, care arată şi demonstrează că civilizaţia lumii s-ar fi născut în Carpaţi. Iată doar câteva lucruri care ar trebui să ne pună pe gânduri, menţionează lovendal.ro
Un celebrul bioenergoterapeut român afirma odată că la Băile Herculane este cel mai încărcat punct energetic din lume. Raza lui începe la Herculane, în dreptul bisericii, pe alee, spre Hotelul Roman, fiind exact ca un zid. Tot Iulian Urziceanu a constatat un câmp energetic extrem de puternic la „Coloana Infinitului”, care se prelungeşte pe linia Coloana – Altarul Bisericii – Poarta Sărutului – Masa Tăcerii.
Anumite persoane afirmă că România este protejată de energia din şisturile cristaline din Carpaţi cu care au fost încărcate de strămoşii romani.
Conf. univ. dr. Nicolae Ţicleanu (Universitatea Bucureşti, Facultatea de Geologie şi Geofizică) semnalează că, pe Muntele Ceahlău, apare o „umbră piramidă (…), o hologramă naturală, construită din jocuri de lumini” şi adaugă: „(…) ai impresia de imagine extraordinară a unui drum de asfalt care se pierde la infinit, un drum mărginit de un zid alb.