Absolvenţii pe ale căror certificate de absolvire apare ca dată de absolvire luna iunie, mai au la dispoziţie circa 30 de zile pentru a se înregistra ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Pentru aceşti absolvenţi, data limită de depunere a dosarelor este 29 august, urmând ca mai apoi, după susţinerea corigenţelor şi a altor examene şi absolvenţii care vor primi certificate de absolvire să beneficieze de cele 60 de zile pentru a se înscrie la AJOFM. Absolvenţii înscrişi la AJOFM vor beneficia astfel de toate serviciile gratuite pe care agenţia le oferă şomerilor (medierea muncii, cursuri de pregătire profesională, consiliere profesională, etc.) şi vor primi timp de şase luni o indemnizaţie de şomaj de 250 de lei lunar. Reprezentanţii AJOFM spun că cifra absolvenţilor care vor beneficia de această indemnizaţie de şomaj va fi comparabilă cu cea de anul trecut, când s-au înscris la AJOFM circa 1.100 de absolvenţi.
„Până la sfârşitul lunii iulie se înscrisesră la noi 733 de absolvenţi, cărora li s-au adăugat, în primele nouă zile din august, alţi 169 de absolvenţi. Credem că numărul absolvenţilor înscrişi anul acesta nu îl va depăşi pe cel de anul trecut“, a declarat Cristina Trifan, purtătorul de cuvânt al AJOFM Braşov. Legea prevede că, absolvenţii primesc indemnizaţia de şomaj indiferent dacă în cele şase luni se angajează sau nu, în plus, urmând ca dacă se vor angaja să beneficieze şi de prima de instalare prevăzută de lege, iar angajatorii pot beneficia de măsurile stimulatorii prevăzute de lege.