Fanii cântăreţei americane Lady GaGa pot să-şi cumpere online bilete la concertul pe care artista îl va da pe Naţional Arena din Bucureşti, în data de 16 august 2012.
Biletele pot fi achiziţionate de pe myticket.ro, urmând ca acestea să fie disponibile şi în reţeaua Diverta, au anunţat organizatorii evenimentului, Emagic.
Potrivit acestora, biletele au preţuri între 150 şi 695 de lei. Astfel, biletele în picioare (categoria Gazon A), cele mai apropiate de scenă, costă 345 de lei, în categoria Gazon B - 150 de lei, iar locurile pe scaune vor costa 185 de lei, 245 de lei, 275 de lei, 315 lei, 325 de lei sau 475 de lei.
De asemenea, va exista un număr limitat de bilete în tribuna oficială - locuri premium, cu fotolii din piele - la preţul de 695 de lei.
Concertul din România este cel de-al doilea show al artistei, confirmat în turneul său european, după cel din Bulgaria. România şi Bulgaria sunt, de altfel, singurele ţări din sud-estul Europei incluse în turneul "The Born This Way Ball". "Magnitudinea producţiei «The Born This Way Ball» a permis poziţionarea scenei, astfel încât toate locurile din stadion, inclusiv cele din peluza şi inelele superioare, vor avea o vizibilitate foarte bună", a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.