Cel puţin trei hectare de pădure ard în masivul Cozia încă de ieri. Un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor a ajuns în zonă şi aruncă în zona incendiului saci cu apă. Pompierii spun că incendiul este greu de stăpânit din cauza vântului puternic.
“Primul transport cu saci de apă s-a dus la locul respectiv şi se aruncă. Se intervine cu trei autospeciale ale noastre din partea de sus din zona releului. Sunt rafale de vânt care îşi schimbă direcţia la mai puţin de o oră.Turbă foarte uscată şi deasă, incendiul este foarte greu de lichidat.”,Cătălin Popescu, purtător de cuvânt ISU Vâlcea.