Coadă la uşa Inspectoratului Şcolar din Prahova! Zeci de profesori s-au îngrămădit să intre primii pentru a-şi contesta nota obţinută la proba scrisă a concursului de titularizare. Ei susţin că au fost neîndreptăţiţi şi că notele pe care le-au primit nu au fost cele corecte.
În momentul de faţă 913 teze au fost trimise spre corectare, unde una dintre lucrări a fost anulată din cauza faptului că unul dintre candidaţi şi-a scris numele pe teză.
Tinerii profesori au fost şi mai nemulţumiţi decât în ziua examenului. Parcă nu le venea să creadă că pe lista candidaţilor s-au găsit în dreptul notelor de patru sau cinci.
Doar cinci candidaţi au obţinut note de zece, şi, cum era de aşteptat, au existat şi persoane care aspiră la un loc în învăţământ cu note de doi sau chiar unu. „147 de profesori au luat note sub cinci, ceea ce înseamnă un procent de 16 la sută din totalul notelor, celelalte fiind note bune, peste şapte, cu un procent de 51 la sută, adică 490 de candidaţi”, a declarat inspectorul Iancu Tudor, specializat în resurse umane.
Cu toate că nu s-au pregătit suficient, profesorii au invadat Inspectoratul Şcolar în speranţa de a obţine o notă mai mare. „Am luat 7,90, o notă destul de mare, însă mică pentru mine. Chiar nu mă aşteptam. Este inadmisibil aşa ceva!”, a spus revoltată Brânduşa Vasile.
Până şi cei cu note de patru susţin că era corect să li se noteze lucrările cu şapte sau opt. „Am obţinut 4,45 la limba şi literatura franceză. Nu am luat niciodată o notă aşa de mică. O să depun contestaţie pentru că merit, în orice caz, peste cinci”, a explicat Roxana Popescu.
Inspectorii susţin că este greu de făcut o comparaţie a examenului de titularizare din anul acesta cu cel din anul precedent: „De data aceasta au apărut elemente noi în ceea ce priveşte modul de desfăşurare al concursului, prin faptul că acesta s-a desfăşurat în mai multe centre, a avut o probă în plus - inspecţia la clasă – şi, de ce nu, o parte dintre candidaţi s-au înscris în două, chiar trei centre, dar s-au prezentat decât la unul din ele. De precizat este că mulţi profesori s-au retras din examen deoarece aveau note mai bune din anul anterior”.
Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe data de 10 august, urmând ca în perioada 13-16 august să se facă repartizările la nivel de centru.