Joi, 18 aprilie 2024 - 2:11:21
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


23 de ani de la una dintre cele mai frumoase performanţe ale fotbalului prahovean! Poiana Câmpina învingea finalista Cupei României!


25 noiembrie 2020

Câmpina a fost mult timp un pol important al fotbalului prahovean. Dacă Ploieştiul a avut Petrolul şi Prahova Ploieşti, în zona Câmpinei perfomanţele au însemnat mult timp FC Poiana Câmpina.

19 noiembrie este o dată de referinţă în fotbalul prahovean. Poiana Câmpina umilea, într-un meci interzis cardiacilor,  finalista de atunci a Cupei României, FC Naţional. Era un meci contând pentru 16 mile Cupei României şi nimeni nu dădea nicio şansă echipei câmpinene care evolua atunci în Liga a 2 a.

4000 de suporteri au umplut la refuz stadionul din Poiana, iar încă vreo mie stăteau în afara terenului, căţăraţi pe garduri şi în copaci.


La finalul timpului regulamentar al meciului scorul era 1-1, iar fotbaliştii câmpineni dădeau speranţe miilor de suporteri că se poate.... Penaltyurile executate impecabil de jucătorii Poianei Câmpina demonstra că buturuga mică poate răsturna oricând carul mare. Daniel Costescu transforma decisiv ultima lovitură, iar după acest meci jucătorul a fost transferat la Petrolul Ploieşti.

Preşedintele Poianei Câmpina, Ştefan Dan Chiţu oferise o primă de 1,5 milioane de lei (în 1997 era o sumă uriaşă!). La finalul meciului, miile de suporteri au invadat terenul de joc, aplaudând jucătorii şi ducându-i pe braţe până la vestiare!

Visul frumos al câmpinenilor avea să fie oprit în optimile Cupei României, când pe terenul din 9 mai al Astrei Ploieşti întâlneau Steaua Bucureşti. Chiar şi aşa, în minutul 30, Stegaru deschidea scorul pentru Poiana Câmpina. Din păcate, campioana României şi deţinătoarea Cupei României câştiga partida cu 3-1.

Din generaţia 1997, doar puţini jucători au mai rămas apropiaţi fenomenului fotbalistic: fostul căpitan al echipei Alin Postolache (Molea) este actualul antrenor al echipei Triumf Poiana Câmpina, Costel Plăvache a fost antrenor la ACS Cornu şi Tricolorul Breaza, Marin Vlad a fost antrenorul cu portarii ai Dinamo Bucureşti, Mihai Albu este şeful Structurii Sportive de la CSM Ploieşti, iar Adrian Teodorescu este preşedintele Prahova Ploieşti şi şeful secţiei de fotbal de la CSM Ploieşti.

Din păcate fotbalul din Câmpina a dispărut odată cu venirea în fruntea primăriei a unor politicieni care nu înţelegeau fenomenul sportiv şi au preferat să investească în afaceri...gri! Echipa era desfiinţată în 2007 din motive financiare.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro