Joi, 28 martie 2024 - 7:21:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Apă cu suc, vândută pe post de motorină


19 iunie 2014

Mai multe anunţuri de vânzare de motorină, la preţuri mici, de 3,5 – 4 lei pe litru au fost postate pe Internet, iar cumpărătorii nu au întârziat să apară. În locul combustibilului însă, clienţii s-au ales cu un lichid ce conţine apă şi suc.

Potrivit poliţiştilor din Călăraşi, înşelăciunea este practicată de localnici din Dragalina, iar mai mulţi păgubiţi au sesizat autorităţile. 

Pentru a pune capăt acestor infracţiuni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi a anunţat că organizează mai multe acţiuni în localitatea Dragalina, pentru prevenirea, diminuarea şi stoparea înşelăciunilor cu motorină.

Şi asta după ce în ultima perioadă, au fost primite mai multe reclamaţii cu privire la înşelăciuni în care principalii suspecţi sunt localnici din Dragalina, modul de operare al infractorilor fiind acelaşi.

Această metodă de înşelăciune este practicată de mai mult timp de către localnici din Dragalina, unii dintre ei având deja condamnări pentru asemenea fapte, însă în ultima perioadă numărul reclamaţiilor a crescut, relatează mediafax.ro.

Reprezentanţi ai Poliţiei Călăraşi spun că la începutul acestei săptămâni poliţiştii au pus în executare, la Dragalina, trei mandate de condamnare a unor persoane pentru înşelăciuni cu motorină.

Cei care postează anunţuri prin care oferă spre vânzare motorină la preţuri mici au reuşit să racoleze clienţi din Bucureşti, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Constanţa.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro