Miercuri, 18 decembrie 2024 - 5:52:28
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Percheziţii la Primăria Podenii Noi şi acasă la primar. Anchetă pentru o posibilă ucidere din culpă?/ SURSE


12 decembrie 2024

Potrivit unor surse, se pare că, în această dimineaţă, poliţiştii au făcut percheziţii la Primăria Podenii Noi şi la locuinţa primarului Mihai Alionte, în cadrul unei anchete privind poluarea apei şi o posibilă ucidere din culpă. Mai multe documente de la primărie şi bunuri de la domiciliul edilului au fost ridicate pentru verificări.

Ancheta vizează fapte grave care ar fi avut un impact asupra mediului şi care, conform surselor, ar fi putut contribui la o tragedie. Poliţiştii au ridicat documente şi alte probe pentru a stabili cine este responsabil.

La sediul poliţiei vor fi aduse cinci persoane pentru audieri, printre care s-ar putea afla şi primarul din Podenii Noi.

La descinderi au participat echipe speciale de poliţie, jandarmi şi experţi care investighează crimele economice şi poluarea.

În anul 2021, Mihai Alionte, a fost condamnat cu suspendare şi la plata a 2.000 de lei daune morale. Decizia a venit vine în urma unui incident din 2019, când edilul l-ar fi agresat pe un poliţist local.

Nu a trecut mult şi Curtea de Apel Ploieşti a dispus ca edilul să presteze, timp de 60 de zile, muncă în folosul comunităţii şi să achite cheltuielile pentru purtare abuzivă.

UPDATE

 Percheziţiile au loc ca urmare a producerii tragediei care a avut loc pe 4 iunie, când un adolescent de 16 ani s-a înecat într-o balastieră din Iordăcheanu, în timp ce se afla la scăldat împreună cu prietenii. În apropiere, muncitorii care lucrau ilegal în zonă nu au intervenit pentru a-l salva pe băiat, iar ancheta sugerează că aceştia ar fi încercat să ascundă activităţile ilegale desfăşurate la balastieră. Se pare că firma care exploata ilegal balastiera ar fi deţinută de tatăl primarului Mihai Alionte.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 17 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro