Fotbalistul român Cristinel Aurelian Cazacu, în vârstă de 32 de ani, a decedat, sâmbătă, după ce a jucat într-un meci de amatori din Italia, informează cotidianul La Nazione.
Cazacu a fost introdus pe teren la pauză, dar cu zece minute înainte de final a căzut pe teren. Românul s-a ridicat, i-a cerut antrenorului să-l schimbe şi a urmărit finalul întâlnirii de pe banca de rezerve.
După meci, jucătorii au plecat de la stadion, iar fotbalistul român a leşinat în drum spre casă. El a decedat la puţin timp după ce a fost transportat de coechipieri la spital.
Cristinel Aurelian Cazacu, în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un băiat de 8 ani.