Joi, 21 noiembrie 2024 - 9:37:23
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cod galben de furtuni pentru toată ţara


10 iunie 2013

Administraţia de Meteorologie a emis noi avertizări cod galben de ploi, dintre care una până marţi dimineaţa în vestul ţării, iar alta de marţi până miercuri dimineaţa pentru ploi la nivel naţional, care vor acumula însă doar izolat 50-60 litri.mp, din 14 iunie urmând să fie ploi nesemnificative.

 

"Va începe să plouă în după-amiaza aceasta până mâine dimineaţa, este prima atenţionare, în partea de vest a ţării, iar a doua atenţionare va fi de mâine dimineaţă până miercuri dimineaţa la ora 9.00 şi plouă peste toată România din cauza instabilităţii, dar noi dăm galben pentru zonele unde sunt suprafeţe mai mari cu precipitaţii. Pe suprafeţe mari - 20-25 litri pe metru pătrat şi izolat, 50-60. Mâine, în jurul orei 12.00, va fi emisă a treia atenţionare, de miercuri dimineaţa până joi seara. Din data de 14, sunt semnale că vor fi ploi nesemnificative", a anunţat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, în comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit la Guvern.

 

Conducerea Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a anunţat, la rândul său, că debitul Dunării la intrarea în ţară este în prezent de 8.500 metri cubi pe secundă, peste media lunii iunie, de 6.400 mc/secundă, în condiţiile în care viitura a atins la Budapesta, în Ungaria, un maxim de 891 centimeri, autorităţile ungare estimând însă atenuarea situaţiei. Institutul apreciază că debitul maxim al Dunării în secţiunea Baziaş va fi atins la 16 iunie, de 10.500 mc/secundă, faţă de 11.900 mc/secundă în urmă cu o lună, când nu au fost înregistrate probleme deosebite.

 

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, să verifice dacă autorităţile ungare au nevoie de sprijin din partea României.

 

10 iunie, ora 16 – 11 iunie, ora 09

 

Din după-amiaza zilei de luni 10 iunie, până în dimineaţa zilei de marţi 11 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 50 ... 60 l/mp.

 

11 iunie, ora 09 – 12 iunie, ora 09

 

Pe parcursul zilei de marţi 11 iunie, până în dimineaţa zilei de miercuri 12 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 ... 70 l/mp.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro