Comuna Ariceştii Rahtivani are de ieri o statuie a lui Neagoe Basarab cel Sfânt, dezvelită de Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, şi de vicepremierul Gabriel Oprea.
Prima atestare documentară a localităţii Ariceştii Rahtivani datează din secolul al XVI-lea, iar amplasarea acestei statui nu este întâmplătoare, ci are loc în contextul în care un hrisov ieşit pe la 1517 din cancelaria lui Neagoe Basarab face o referire la satul Stoeneşti, sat ce aparţine comunei sus amintite.Domnitorul este deci cel care a întemeiat această aşezare cu aproximativ 500 de ani în urmă.
Întâlnirea de la Ariceşti a fost un bun prilej pentru omagierea ostaşilor români căzuţi pe câmpurile de luptă din Ungaria. În urmă cu 94 de ani, la 4 august 1919 armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu şi a eliberat această ţară de sub regimul bolşevic al lui Bela Kun.
La manifestări au fost prezenţi şi senatorul Georgică Severin, consilierii judeţeni Ludmila Sfârloagă şi Rareş Enescu, precum şi subprefectul judeţului Rodica Paraschiv.
![]() |
![]() |