Sâmbătă, 5 octombrie 2024 - 6:04:54
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Ce aduce nou Codul Penal?


1 februarie 2014

În lipsa unei campanii a Ministerului Justiţiei privind popularizarea prevederilor noului Cod Penal  care intră în vigoare la 1 februarie 2014, judecătorul Cristi Dănileţ, membru CSM, a demarat  pe blogul personal, http://cristidanilet.wordpress.com, o campanie de informare pe această temă.

”Faţă de Codul penal 1969, sunt modificări în ce priveşte cuantumul pedepsei, care în general scade. Apar noi infracţiuni, altele sunt abrogate, iar pentru altele se modifică conţinutul constitutiv.  

În noul Cod penal sunt preluate şi unele infracţiuni din legi speciale: cele privind traficul de persoane, protecţia drepturilor copilului, comerţul electronic, executorii judecătoreşti, protecţia martorilor, circulaţia pe drumurile publice (pe noul Cod va avea importanţă alcoolemia la momentul recoltării probelor biologice, nu a conducerii!), regimul armelor şi muniţiilor, securitatea şi sănătatea în muncă, cămătăria, combaterea criminalităţii informatice, exercitarea drepturilor electorale.

Modificare pedepse: Pentru unele infracţiuni limita superioară a pedepselor sunt mai mici ca în vechiul cod: de exemplu, pentru rele tratamente aplicate minorului scade maximul de la 15 la 7 ani, furtul calificat scade de la 15 la 10 ani, mărturia mincinoasă de la 5 la 3 ani, hărţuirea sexuală de la 2 la un an, înşelăciunea de la 15 la 3 ani. Pentru alte infracţiuni scade atât minimul, cât şi maximul legal: pentru vătămarea cauzatoare de moarte pedepsele erau 5-15 ani, acum vor fi 6-12 ani; pentru lipsirea de libertate în mod ilegal pedepsele erau 3-10 ani, acum vor fi 1-7 ani; pentru trafic de minori de la 5-15 ani scad la 3-10 ani închisoare; pentru violare de domiciliu de la 6 luni-4 ani la 3 luni-2 ani; delapidarea era sancţionată cu 1-15 ani închisoare, pe noul cod va fi 6 luni-7 ani.

Pentru un număr mai mic de infracţiuni, creşte minimul pedepsei: la determinarea sau înlesnirea sinuciderii creşte de la 2 la 3 ani, pentru şantaj de la 6 luni la un an. Pentru altele creşte doar maximul legal: la divulgarea secretului profesional şi la evadare creşte de la 2 la 3 ani. Iar pentru altele cresc ambele limite: la încăierare pedeapsa era o lună-6 luni, de acum va fi 3 luni-1 an; cercetarea abuzivă era sancţionată cu 1-5 ani închisoare, noua pedeapsă va fi 2-7 ani.

Pentru un alt set de infracţiuni creşte minimul şi scade maximul: infracţiunea de distrugere era sancţionată cu o lună-3 ani, de acum va fi 3 luni-2 ani; nedenunţarea unor infracţiuni era sancţionată cu 3 luni-3 ani, acum va fi 6 luni-2 ani; favorizarea infractorului şi tăinuirea erau sancţionate 3 luni-7 ani, acum vor fi 1-5 ani.

Cele mai multe infracţiuni se urmăresc din oficiu. Dintre acestea, pentru un număr de 5 infracţiuni din Codul penal şi mai multe infracţiuni din şase legi speciale, părţile pot pune capăt procesului prin împăcare. Există şi un număr de 25 de infracţiuni în Codul penal şi alte infracţiuni cuprinse în 9 legi speciale pentru care e necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate ca să înceapă urmărirea penală, în cazul cărora lipsa sau retragerea plângerii prealabile împiedică desfăşurarea procesului penal.

Infracţiuni contra persoanei: Eutanasia (ucidere la cererea victimei) este interzisă. Actele de violenţă care produc suferinţe fizice până în 90 zile, intră în conţinutul infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, iar peste 90 zile în infracţiunea de „vătămare corporală”. Fătul este ocrotit în mod special, fiind interzis în continuare avortul în alte condiţii decât cele medicale, dar acum este incriminată şi fapta de vătămare corporală a fătului. O nouă infracţiune este „hărţuirea”, contând în urmărirea unei persoane, ori apelarea acesteia sau trimiterea de mesaje care îi cauzează o stare de temere, sancţionată cu 3-6 luni, respectiv 1-3 luni închisoare. Prostituţia nu va mai fi infracţiune, ci doar contravenţie.

Minorul este ocrotit în mod special: nu poate fi folosit în scop de cerşetorie, nu poate fi exploatat sexual, nu poate să îşi dea un acord valabil pentru acte sexuale dacă are sub 13 ani, nici măcar nu poate fi racolat pentru astfel de întâlniri convocate prin internet sau telefon. Comite infracţiunea de abandon de familie cel care nu plăteşte pensia de întreţinere timp de trei luni, nu două ca până acum.

Conţinutul infracţiunii de viol este mai bine definit: raportul sexual, actul sexual oral ori actul sexual anal, comise prin constrângere, iar pedeapsa este aceeaşi de 3-10 ani. Restul actelor de natură sexuală comise prin constrângere constituie o nouă infracţiune numită „agresiune sexuală” pedepsită cu 2-7 ani. Pretinderea de favoruri sexuale nu doar de şefi, ci de acum şi de către colegi, intimidând sau umilind victima constituie infracţiunea de „hărţuire sexuală”.

Viaţa privată va fi mai bine ocrotită ca în prezent: Violarea domiciliului rămâne infracţiune, iar acum se incriminează şi violarea sediului unei persoane juridice. Fotografierea sau înregistrarea convorbirilor unor persoane în domiciliul lor, respectiv difuzarea imaginilor sau convorbirilor va fi infracţiunea de violarea vieţii private, sancţionată cu închisoare 3 luni-2 ani, respectiv 6 luni-3 ani.

Infracţiuni contra patrimoniului: Apar noi infracţiuni în acest domeniu: abuzul de încredere prin frauda creditorilor, înşelăciunea privind asigurările, deturnarea licitaţiilor publice, exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile. În mod inexplicabil, dispare forma agravată a consecinţelor deosebit de grave pentru mai multe infracţiuni patrimoniale, aşa cum a subliniat Raportul ExpertForum, agravantă păstrată numai pentru infracţiuni de serviciu.

Infracţiuni privind autoritatea: Autorităţile sunt ele ocrotite în mod special: orice ameninţare sau violenţă împotriva unei persoane care exercită o autoritate de stat, în timpul exercitării funcţiei, pentru intimidare sau răzbunare, duce la majorarea pedepsei cu o treime (infracţiunea se numeşte „ultraj”), iar dacă victima este judecător sau procuror, majorarea se face cu jumătate (infracţiunea este cea de „ultraj judiciar”).

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei: Aici apar noi infracţiuni. Împiedicarea organului judiciar să efectueze un act procedural sau refuzul de a pune actele sau informaţiile cerute la dispoziţia lor, va fi infracţiunea de „obstrucţionare a justiţiei” sancţionată cu pedeapsă de la 3 luni la un an închisoare. Intimidarea, ameninţarea sau constrângerea unei persoane sau a familiei acesteia pentru a nu da, a da sau a retrage o declaraţie dată la organele judiciare, va fi infracţiunea de „influenţarea declaraţiilor”, iar pedeapsa de la 1 la 5 ani; răzbunarea pentru declaraţiile date va fi, de asemenea, infracţiune. Dacă organul judiciar este acuzat în mod public şi nereal că a comis o abatere disciplinară sau o infracţiune, aceasta va fi infracţiunea de „presiuni asupra justiţiei”, sancţionabilă cu închisoare de la 3 luni la un an.

„Nedenunţarea unor infracţiuni” va fi sancţionată numai dacă fapta nedenunţată este îndreptată contra vieţii sau a avut ca urmare moartea unei persoane. Denunţarea calomnioasă se va numi „inducerea în eroare a organelor judiciare”. Organul judiciar sau funcţionarul care divulgă informaţii confidenţiale dintr-un dosar, va fi „compromiterea intereselor justiţiei” sancţionată cu 3 luni-2 ani închisoare. Din infracţiunea de represiune nedreaptă s-a eliminat referirea la arestarea preventivă.

Va fi sancţionat cu închisoare 3 luni-1 an avocatul care face înţelegere cu partea adversă pentru fraudarea intereselor clientului său (infracţiunea de „asistenţa şi reprezentarea neloială”). Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti cunoaşte o paletă mai largă de fapte care intră în conţinutul său constitutiv – de exemplu, intră aici orice formă de rezistenţă la organul de executare, nu doar ameninţarea.

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu: Limita maximă a pedepsei legale pentru luare de mită este mai mică cu 2 ani, cumpărarea de influenţă mai mică cu 3 ani, pe când la darea de mită şi traficul de influenţă creşte limita maximă cu 2 ani; la infracţiunea de conflict de interese minimul creşte cu 6 luni. Apare o nouă infracţiune, „folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual”, comisă de către un funcţionar public care întocmeşte sau nu un act solicitând favoruri de natură sexuală şi sancţionată cu închisoare 6 luni-3 ani. Vor fi prevenite scurgerile de informaţii prin incriminarea a două noi infracţiuni: divulgarea informaţiilor secrete de stat, respectiv divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Infracţiuni de fals: La unele infracţiuni de fals în înscrisuri creşte minimul special cu 3 luni. Apare o nouă infracţiune – falsificarea unei înregistrări tehnice.

Infracţiunile electorale: Scade cu 2 ani maximul special pentru infracţiunile de împiedicare a exercitării drepturilor electorale, coruperea alegătorilor, frauda la vot.

Infracţiuni contra securităţii naţionale: Scade cu 5 ani minimul şi maximul pentru infracţiunile de trădare, trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, acţiuni ostile contra statului, spionaj, actele de diversiune – toate se vor sancţiona de acum cu închisoare 10-20 ani. Este incriminată pentru prima dată infracţiunea de înaltă trădare, la care face referire Constituţia şi care pot fi comise de Preşedintele ţării sau un membru al CSAT. Cresc limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de constituire de structuri informative ilegale de la   la 2-7 ani la 3-10 ani”.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 4 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro