Accizele la carburanţi se majorează, începând de vineri, cu 0,16 lei pe litru la toate cele trei categorii de combustibil, respectiv benzină cu plumb, fără plumb şi motorină, iar de la 1 octombrie va avea loc a doua etapă de creştere a accizelor.
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a anunţat, la finele lunii august, că accizele la combustibil vor creşte în două etape, de la 15 septembrie şi de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de combustibil. Acesta a spus că măsura va fi luată în etape, pentru a nu produce un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ.
„Această măsură se produce în etape pentru a nu produce un şoc la nivelul consumului, şoc care poate genera creşteri de preţ, ar urma scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat, având încasări mai mici la bugetul de stat şi nu se mai atinge un obiectiv”, a afirmat Ionuţ Mişa în data de 30 august.
Deşi piaţa carburanţilor este liberalizată, toate companiile de profil au decis că creşterea accizei va fi suportată exclusive de consumatorul captive.
Drept urmare, o zi mai târziu de la anunţul ministrului Mişa, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicita Guvernului să nu majoreze acciza la carburanţi, ci să îmbunătăţească sistemul de rambursare a taxei pe valoare adăugată (TVA) străinilor, astfel încât România să devină un centru de alimentare de carburant din zona Balcanilor, precum Luxemburg în Europa de Vest.
„În caz contrar, o majorare a accizei la carburanţi ar putea aduce pierderi la bugetul de stat. Tacit, Ministerul de Finanţe recunoaşte acest lucru prin faptul că doreşte implementarea supra-accizei în doua etape, de la 15 septembrie şi 1 octombrie 2017, cu scopul de a evita un şoc pe piaţă”, susţin reprezentanţii UNTRR.
Ulterior, transportatorii rutieri au primit asigurări din partea guvernanţilor că preţul carburanţilor nu va creşte după majorarea accizei, iar în caz contrar ar putea fi reluată schema de rambursare a supraaccizei.
„Prim-ministrul şi ministrul de Finanţe au dat asigurări că nu se vor înregistra creşteri de preţ la carburanţi începând cu 15 septembrie şi 1 octombrie, în condiţiile în care preţul petrolului va rămâne constant. Dacă se vor înregistra totuşi majorări de preţ după 15 septembrie şi 1 octombrie, prim-ministrul a dat asigurări că este deschis pentru a relua rambursarea supraaccizei către transportatorii rutieri”, preciza UNTRR într-un comunicat transmis pe 5 septembrie.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu, a atras atenţia într-o conferinţă susţinută tot în data de 5 septembrie că preţurile la combustibili au crescut deja, fără ca acciza să fi fost introdusă.
„Când introduci o măsură în economie, economia o absoarbe, o asimilează. Las-o acolo! De ce să scoţi la 1 ianuarie 2017 o acciză ca să o introduci peste 9 luni? Ce se întâmplă de fapt în economie? În momentul în care scoţi o taxă, cuantumul scăderilor de preţuri nu e egal cu cuantumul taxei respective, iar când o reintroduci, fapt ce s-a întâmplat zilele acestea, deja preţurile au fost crescute fără ca acciza să fi fost introdusă. Ceea ce spun eu acum este o pledoarie pentru predictibilitate şi stabilitate”, a spus Florin Jianu.
În România, se consumă anual aproximativ 7 miliarde de litri de carburanţi, din care 5 miliarde de litri motorină şi 2 miliarde de litri benzină.