Marţi, 19 martie 2024 - 10:08:53
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Norvegia – cum se trăieşte în ţara care a spus „NU” Uniunii Europene


1 octombrie 2016

Cum se face că unei ţări aflate la periferia unui continent, care a refuzat în două rânduri să intre în Uniunea Europeană, îi merge atât de bine chiar şi acum, în plină criză economică? În timp ce multe ţări vest-europene se luptă în prezent cu datoriile prea mari, Norvegia rămâne o naţiune cu o avere pusă deoparte pentru zile negre şi cu o stabilitate economică de invidiat.

Pe 25 septembrie 1972, poporul norvegian refuza propunerea făcută de clasa politică şi vota „Nu” la referendumul organizat de guvern în speranţa că statul avea să devină membru al Comunităţilor Europene (predecesoarele Uniunii Europene). 53% dintre votanţi s-au declarat împotrivă, iar primul-ministru de la acea dată şi-a dat demisia în urma rezultatului. Votul negativ al norvegienilor s-a repetat şi la referendumul din 1994, când un procent similar din populaţie a fost anti-aderare: 52%.

Încăpăţânarea nordicilor de a sta în afara graniţelor UE i-a determinat pe istorici, politologi şi  politicieni să caute explicaţii pentru acest refuz. Analistii cred că motivul principal pentru care Norvegia a votat împotriva aderării este petrolul.

Teama de „tăvălugul egalizator”

Într-adevăr, bogăţia acestui stat vine de la natură. În 1969 a fost descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coasta norvegiană. De atunci, ţara a început să crească economic, iar Norvegia a trecut fluierând de criza petrolului din 1973, provocată de războiul din Orientul Mijlociu, în timp ce vecinele Suedia, Danemarca şi Finlanda nu au fost la fel de norocoase. În 2011, 28% din veniturile statului erau generate din industria petrolieră, Norvegia fiind al cincilea exportator de petrol din lume şi al treilea de gaz.

Norvegia, deşi are o istorie bogată, este de fapt un stat foarte tânăr, independent abia din 1905. Timp de secole, a fost dominată de puteri străine: Danemarca, apoi Suedia între 1814 şi 1905, totul culminând cu ocupaţia nazistă din al Doilea Război Mondial. Nerăbdătoare să îşi recapete independenţa după război, nu este greu de înţeles de ce poporul norvegian a fost foarte defensiv când a venit vorba ca statul lor să îşi cedeze parţial suveranitatea către structurile UE. În 1972, amintirea ocupaţiei naziste era încă proaspătă în mintea norvegienilor, în special a celor în vârstă.

Pescarii şi fermierii au ţinut Norvegia în afara UE

Dincolo de pierderea suveranităţii, o altă temă a taberei anti-aderare a fost diferenţa fundamentală dintre structura economiei Norvegiei şi a UE: în vreme ce prima are o economie bazată masiv pe resurse naturale (în special petrol şi peşte), cea de-a doua are o economie mult mai industrializată.

De altfel, pescarii şi fermierii norvegieni au avut un cuvânt greu de spus, votând masiv împotriva aderării. Un motiv pentru votul lor negativ a fost teama că piaţa norvegiană va fi inundată de produsele altor ţări UE, mai ieftine decât cele fabricate de populaţia rurală şi că politicile comune europene vor dăuna intereselor lor. Dacă în zonele urbane s-a votat mai degrabă în favoarea aderării, zonele rurale au votat puternic împotrivă, susţinând că deciziile vor fi luate în numele lor la Bruxelles, şi mai departe decât în capitala Oslo.

Având cele mai bogate resurse de peşte din Europa, pescarii s-au temut de UE. Dacă ar fi devenit membru, statul ar fi trebuit să îşi deschidă apele pentru toate flotele aparţinând membrelor UE deoarece, potrivit Politicii Comune de Pescuit, pescarii din orice stat membru au acces în apele din toată Uniunea. În plus, PCP stabileşte cotele pentru fiecare stat membru (cât peşte se poate pescui din fiecare specie). Pentru o ţără cu resurse foarte mari de peşte precum Norvegia, perspectiva ca UE să decidă cât poate pescui nu părea prea îmbucurătoare.

Norvegia, statul stabil ca o stâncă

Bogată în petrol, peşte şi păduri, Norvegia are unul dintre cele mai ridicate standarde de trai din lume şi datorită resurselor naturale foarte mari în comparaţie cu dimensiunea redusă populaţiei, de sub cinci milioane de locuitori.

Acest fapt a permis statului să pună deoparte şi totodată să investească o rezervă de bani uriaşă, cunoscută sub numele de Fondul de Pensii al Guvernului. Acesta a ajuns în prezent la aproximativ 570 de miliarde de dolari, iar estimările moderate susţin că până în 2017 fondul va ajunge la 800-900 de miliarde de dolari. În ciuda crizei, Norvegia nu are deficit bugetar, ci surplus de 9%. Greu de imaginat când ne gândim la criza financiară pe care o străbat în prezent multe state occidentale.

Totuşi, criza nu a fost total absentă: a afectat în special sectorul industrial, dar şomajul a rămas scăzut, fiind de 3,3% în august 2011 (adică 86.000 de persoane). Una peste alta, Norvegia se numără printre ţările cele mai puţin afectate de criza economică, salariile medii pe oră fiind printre cele mai mari din lume. Norvegienii au al doilea venit pe cap de locuitor din lume, după Luxemburg, şi cea mai mare rezervă de capital pe cap de locuitor la nivel mondial. Potrivit Foreign Policy Magazine, Norvegia a fost desemnată în 2009 drept statul cel mai stabil din lume şi care funcţionează totodată cel mai bine

Separate, dar împreună

Economia Norvegiei nu este însă izolată de cea a Uniunii Europene. Norvegia este membră a Zonei Economice Europene (European Economic Area), ceea ce îi permite să intre liber pe piaţa internă a UE: nu trebuie să plătească taxe vamale pentru produsele pe care le plasează pe această piaţă, cu câteva excepţii. Sunt excluse din comerţul liber toate produsele agricole, majoritatea produselor din industria pescuitului şi petrolul. În schimb, peştele proaspăt intră liber de taxe în UE.

Ca urmare a calităţii de membru al EEA, statul nordic este obligat să adopte legislaţia europeană legată de piaţa unică europeană, cu excepţia legilor referitoare la agricultură şi pescuit. EEA se bazează pe aceleaşi patru libertăţi precum UE: libera mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalului între ţările membre EEA (adică cele 27 de membre UE plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein). Norvegia se află şi în spaţiul Schengen. În timp ce Norvegia exportă în UE mai ales materie primă (petrol), UE exportă în Norvegia produse finite.

Este foarte greu să stai deoparte

În prezent, atât la putere, cât şi în opoziţie se regăsesc partide pro şi contra aderare. Pentru a evita o nouă dezbatere pe această temă, care ar putea duce la căderea guvernului, clasa politică norvegiană nu mai aduce în discuţie publică aderarea la UE. Nu există niciun plan de a depune o nouă cerere.

Deşi în anii 2002-2003, potrivit sondajelor publice, 60-65% dintre norvegieni erau favorabili aderării, începând cu 2005 euroscepticii s-au înmulţit. Iar criza financiară, prin care Norvegia a trecut destul de bine, a întărit tabăra „Nu”. Conform ultimelor sondaje, peste 60% dintre norvegieni ar vota împotrivă.

Motive pentru ca Norvegia să adere la UE (avantajele aderării):
* libera mişcare a norvegienilor pe piaţa de muncă europeană
* eventuale investiţii străine noi în ţară
* întărirea companiilor norvegiene
* acces lărgit pe piaţa europeană, fără taxe vamale pentru toate produsele norvegiene
* putere în luarea de decizii în interiorul UE

Motive pentru ca Norvegia să nu adere la UE (dezavantaje ale aderării):
* Norvegia are o agricultură dezvoltată, deci ar beneficia puţin de Politica Agricolă Comună. În schimb, vor da bani ţărilor mai sărace care au o agricultură în dezvoltare
* imigraţie crescută
* pierderea suvernităţii în anumite domenii

 

 

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro