Cea mai importantă competiţie sportivă a lumii va reveni în Europa în 2024, după ediţiile din 2016 – Rio de Janeiro – şi 2020 – Tokyo.
Ediţia din 2024 va fi găzduită de Paris, în timp ce următoarele Jocuri, cele din 2028, vor fi organizate în Statele Unite, la Los Angeles, a decis Comitetul Internaţional Olimpic, în cadrul unui vot ţinut la Lima, în Peru.
Capitala Franţei, care a candidat fără succes şi pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 1992, 2008 şi 2012, nu a mai găzduit competiţia din 1924. Parizienii au fost amfitrioni ai elitei sportive mondiale şi în 1900.
De cealaltă parte, Los Angeles a fost gazdă tot de două ori, în 1932 şi 1984. La cea din urmă ediţie, delegaţia României a izbutit cea mai bună participare din istorie, clasându-se pe locul 2 în topul pe medalii, după SUA, în condiţiile unui boicot aproape general al ţărilor din blocul comunist.
În lupta pentru organizarea JO 2024 au mai fost Hamburg, Roma şi Budapesta.
În urma acordului tripartit încheiat între cele două oraşe şi CIO, Los Angeles va primi 1,8 miliarde de dolari (1,5 miliarde de euro), cu 100 de milioane în plus faţă de candidatura capitalei franceze.
Cele două ediţii nu vor costa atât de mult ca Jocurile de la Rio de Janeiro sau Beijing, care au alocat sume uriaşe dezvoltării infrastructurii. Parisul va aloca un buget de 6,6 miliarde de euro, în timp ce Los Angeles va investi 4,5 miliarde de euro în organizarea Jocurilor Olimpice de vară.
O mare capitală europeană va găzdui Jocurile Olimpice din 2024
15 septembrie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
-
Retragere strategică: Elena Udrea îşi amână şansa la eliberare condiţionată din cauza unui blocaj administrativ
-
Filtre-surpriză la primele ore ale dimineţii! Poliţia rutieră din Prahova, în ofensivă împotriva accidentelor
Anul - ediţia nr. 3796
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 iulie 2025
Autentificare
Autentificare