Joi, 10 octombrie 2024 - 1:10:41
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Jurnalişti intimidaţi şi reduşi la tăcere în ţara unde traficanţii de droguri par să aibă legături strânse cu politicienii şi justiţia


1 ianuarie 2021

Jurnaliştii din Muntenegru care documentează cazuri de corupţie şi crimă organizată îşi pun de multe ori viaţa în pericol. Micul stat vrea să adere la Uniunea Europeană, dar ONG-urile denunţă frecvent încălcarea multor drepturi. Libertatea presei e unul dintre domeniile care s-a deteriorat în ultimii ani în Muntenegru. Jurnalistul Tufik Softic, originar din oraşul Berane, a dat în judecată autorităţile. Le acuză că nu au făcut nimic pentru a-l proteja de un atac brutal a cărui victimă a fost după ce a publicat o anchetă, scrie digi24.ro

Era o zi de toamnă în Berane, nord-estul Muntenegrului. Ca de obicei, jurnalistul Tufik Softić parcase în faţa casei sale. Era întuneric. Nu i-a văzut pe cei doi bărbaţi care îl aşteptau.

„M-au lovit repetat în cap, cu forţă. Am încercat să-mi protejez capul, am căzut în genunchi şi mi-au rupt mâna. Am avut multe traumatisme la cap, sângeram. Habar n-am cât a durat totul, câte minute. Nu pot spune”, povesteşte jurnalistul Tufik Softic.

A zăcut acolo, grav rănit, până a fost găsit de fiica sa care l-a dus la spital.

Bănuieşte că cei care l-au bătut erau trimişi de către un faimos traficant de droguri, despre care scrisese. Sunt multe semne care indică acest lucru. Dar procurorii au renunţat la caz după câţiva ani. Softic crede că există legături strânse între traficanţii de droguri, politicieni şi justiţie.

„Sunt absolut convins că nu a existat vreo voinţă politică pentru soluţionarea acestui caz”, spune Tufik Softic.

Nu a fost prima dată când Softic a fost atacat. În 2013, o explozie a avut loc în apropierea maşinii sale.

Avocatul lui Softic crede că lipsa identificării unor vinovaţi nu e întâmplătoare.

„Cred că, de fapt, e un mesaj din partea anumitor grupuri pentru jurnalişti şi mass-media, să le închidă gura”, spune avocatul Dalibor Tomovic.

Nici nu este pentru prima dată. Intimidarea jurnaliştilor şi violenţa împotriva acestora sunt destul de frecvente în Muntenegru. Ţara se află pe locul 105 în ceea ce priveşte indicele mondial al libertăţii presei, după Mozambic. UE şi mulţi alţii critică deseori conexiunile dintre politică şi criminalitatea organizată, ca şi lipsa unei justiţii independente în Muntenegru.

„Au fost atacuri asupra jurnaliştilor şi asta este o problemă gravă. Unele dintre aceste atacuri au fost deja cercetate şi dosarele au fost soluţionate. Altele nu. Trebuie să ne implicăm mai mult în acest tip de investigaţii”, crede Momcilo Radulovic, de la organizaţia Mişcarea Europeană.

În schimb, când a fost vorba de jurnalistul Jovo Martinovic, sistemul judiciar a fost, se pare, foarte eficient. A fost arestat în 2015, când investiga traficul de droguri şi contrabanda cu arme.

Jurnalistul are o înregistrare ce poate constitui probă în investigaţia sa. Traficanţii de arme ascunseseră aici mitraliere, pistoale şi grenade.

„Această marfă se îndrepta către Franţa. Unele dintre lucruri au ajuns în mâinile teroriştilor. Şi s-a confirmat oficial că arme din fosta Iugoslavie au fost folosite în comiterea de atacuri teroriste. Instanţa nu a admis această înregistrare ca dovadă că doar îmi făceam meseria. A spus că e irelevantă”, explică Jovo Martinovic, jurnalist.

Martinovic a stat după gratii aproape un an şi jumătate. A fost eliberat numai după ce au avut loc proteste internaţionale. O instanţă l-a găsit vinovat pentru... intermedierea unei afaceri cu droguri.

El spune că fost doar un mod prin care să fie redus la tăcere.

Instanţa respinge aceste acuzaţii.

„A fost găsit vinovat pentru punerea în contact a vânzătorului şi cumpărătorului, într-o afacere cu 20 de kilograme de marijuana. Aceasta este infracţiunea pentru care a fost găsit vinovat şi nu are nicio legătură cu profesia sa”, a declarat Aida Muzurovic, reprezentantă a Curţii Supreme.

Martinovic a fost găsit vinovat pentru două capete de acuzare - ajutor şi complicitate. Dar a decis să conteste decizia.

„Cred că politica stă în spatele arestării şi condamnării mele. Am refuzat de mai multe ori să cooperez cu serviciile de informaţii, cu poliţia şi partidul de guvernământ”, susţine Jovo Martinovic.

Partidul Social Democrat, care domina scena politică, a fost înlăturat de la putere după aproape 30 de ani. Dar Softic se îndoieşte că situaţia se va schimba semnificativ odată cu un nou guvern.

„Vechiul guvern a lăsat în urmă o moştenire grea de cazuri nerezolvate cu atacuri asupra jurnaliştilor, iar acest lucru este o problemă gravă pentru libertatea presei şi pentru viitor”, subliniază Tufik Softic.

Noul guvern a transmis că va respecta libertatea presei.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 9 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro