Sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 11:28:35
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

PNL vrea eliminarea convergenţei fiscale din tratatul UE. Băsescu: Nu e nevoie de modificare


26 aprilie 2014

Liberalii cer modificarea tratatului UE pentru a elimina convergenţa fiscală la care România s-a angajat prin Traian Băsescu şi care ar putea afecta cota unică, iar şeful statului afirmă că nu este nevoie de modificare, ci de măsuri precum sancţionarea celor care ies din criteriile de la Maastricht.

"În politica economică şi fiscală suntem împotriva oricărei coordonări sau convergenţe de natură fiscală, asta pentru că o coordonare sau convergenţă fiscală la nivel european ar înseamna pentru România eliminarea cotei unice, ar însemna pentru România creşterea taxelor, aşa cum este în state europene care doresc să-şi impună modelul lor social (...) În mandatul următor vom face tot ce ne stă în putinţă să nu se ajungă la o astfel de politică europeană comună" , a declarat Vălean, vineri, cu ocazia prezentării programului manifest al PNL pentru europarlamentare.

Ea a precizat că în acest sens unul dintre lucrurile pe care liberalii vor să le schimbe dintre "cele semnate de România, ca primarul, la Bruxelles" este un paragraf din Tratatul Uniunii Monetare şi Economice, care prevede în primul rând pentru statele din zona euro, dar Traian Băsescu a angajat şi România, prevede convergenţă fiscală şi cooperare fiscală.

Vălean a fost întrebată dacă europarlamentarii PNL nu ştiau despre modificările legate de convergenţă la momentul semnării tratatului UE şi impactul asupra României. Europarlamentarul PNL a precizat că în PE forma tratatului viza doar spaţiul zonei euro, însă în Consiliul European preşedintele Traian Băsescu a angajat şi România în rândul statelor care se obligă la convergenţă fiscală.

Ulterior, la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat despre afirmaţiile liberalilor. "Criteriile de convergenţă sunt cinci, li se mai spune şi criteriile de la Maastricht. Nu văd ce să schimbăm aici. Cred că mult mai important ar fi ca, alături de cele cinci criterii care îţi permit intrarea în zona euro - ai ajuns la convergenţa care să îţi permită intrarea în zona euro - s-ar trata extrem de serios şi Tratatul Fiscal, pentru că Tratatul Fiscal a fost generat de insufienţa criteriilor de la Maastricht, deci a criteriilor de convergenţă pentru aderare la euro, de a garanta că acea economie devine şi competitivă", a spus Băsescu.

El a adăugat: "Şi un element care ar trebui tratat la pachet ar fi şi respectarea Tratatului Fiscal, care vine la deficit structural maxim de 1% din Produsul Intern Brut, ceea ce înseamnă o chemare către bugete excedentare, pentru ca statele să nu se mai împrumute pentru a asigura, să zicem, bunăstarea cetăţenilor lor şi să genereze din resursă proprie aceşti bani, că de asta Uniunea a intrat în criza creditelor, pentru că demagogi din fruntea multor state, prin rânduiala lor la guvernare, au oferit pensii, salarii, ajutoare sociale mult mai mari decât genera în resursă economia. Şi atunci au împrumutat bani, şi asta pentru că nu a existat şi un acord sau tratat fiscal care limita deficitul structural".

Preşedintele a menţionat că s-a adăugat Tratatul Fiscal. "Poate nici acesta nu se va dovedi suficient, pentru că văd destule ţări, unele cu pretenţii, care în ultimii doi ani tot cer amânarea îndeplinirii criteriului de deficit maxim 3% pe ESA. Dar cred că discuţia este complicată pentru... Deci, nu cred că este nevoie de o modificare, ci este nevoie de măsuri suplimentare. Una s-a luat - Tratatul Fiscal - şi, probabil, dacă nu merge nici cu asta, vor mai trebui găsite îngrădiri, sancţiuni pentru cei care ies din criteriile de la Maastricht, în mod deosebit pe deficit", a mai spus Băsescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro