Sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 11:28:58
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Iohannis, apt pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei


5 martie 2015

Administraţia Prezidenţială a anunţat, miercuri că preşedintele Klaus Iohannis a efectuat analizele medicale anuale la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila, comisia multidisciplinară stabilind că e apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei.

Potrivit comunicatului de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în conformitate cu hotărârea CSAT nr. 166 din 2006, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a efectuat analizele medicale anuale la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila.

Potrivit raportului medical, vizita medicală anuală a fost făcută de o comisie multidisciplinară care apreciază că preşedintele României este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei, se menţionează în comunicatul de presă.

Preşedintele României efectuează, anual, un set de analize pentru stabilirea stării de sănătate. Aceasta este prima vizită medicală a preşedintelui Klaus Iohannis, de la preuarea mandatului, în decembrie 2014.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro