Miercuri, 21 februarie 2018 - 9:07:33
EUR
EURO = 4.6606 RON
Moneda euro a scazut
USD
USD = 3.7828 RON
Dolarul american a scazut
rss
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Ludovic Orban, achitat de ÎCCJ


1 februarie 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus marţi achitarea fostului deputat Ludovic Orban pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Hotărârea de achitare a fost luată în majoritate, cu două voturi pentru şi unul împotrivă. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

La ultimul termen al procesului din 16 ianuarie, un procuror al DNA ceruse condamnarea lui Orban la închisoare cu executarea pedepsei, susţinând că fostul deputat a acţionat cu intenţie directă şi şi-a folosit influenţa politică pentru a obţine bani în campania electorală.

Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, la data de 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.

Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV".

"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA.

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte "să aibă canale deschise" pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating
(227 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:










loading...









































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


Scoala de Arte Frumoase Ploiesti

Stomatologie Pediatrica - Clinica Stomatologica Copii

Clinica medicala Elit Medical din Ploiesti

Cristi Cimpeanu foto

Vaccinurile salveaza vieti



Horoscopul zilei

BERBEC TAUR
berbec In prima parte a zilei s-ar putea sa resimtiti o stare de confuzie sau de oboseala. Va recomandam sa amanati activitatile si deciziile importante, fiindca este posibil sa nu gasiti solutiile cele mai eficiente si sa va alegeti cu pagube.De asemenea, ar fi bine sa evitati activitatile care necesita un efort fizic sau mental intens si sa va limitati la chestiuni de rutina.Este momentul sa va relaxati si sa acordati mai mult timp odihnei taur In prima parte a zilei este posibil sa incasati o suma de bani la care nu va asteptati sau care vine cu intarziere. Ar putea fi vorba despre o prima sau despre un imprumut pe care l-ati solicitat mai demult. Va sfatuim sa nu faceti investitii ori planuri de viitor in ceea ce priveste banii si sa fiti cumpatat cu cheltuielile.Seara este posibil sa faceti o scurta calatorie in interes personal, impreuna cu persoana iubita
GEMENI RAC
gemeni In prima parte a zilei, intuitia si imaginatia creativa va pot ajuta sa va afirmati in plan profesional si in societate. Va recomandam sa profitati de acest context astral favorabil, dar fara sa fortati lucrurile. S-ar putea sa fiti nevoit sa faceti o scurta calatorie neplanificata. Dupa-amiaza va sfatuim sa fiti atent si prudent in relatiile cu cei apropiati, fiindca exista riscul sa faceti o gafa rac Puteti avea succes in activitati din domeniul artistic sau care presupun talent si creativitate.Daca intentionati sa faceti o schimbare importanta in camin, puteti conta pe sprijinul membrilor mai tineri ai familiei. Va recomandam sa tineti cont de sfaturile unei rude mai in varsta, pentru ca v-ar putea ajuta sa economisiti o suma importanta. Este un moment bun pentru a face planuri de viitor, dar este indicat sa nu luati decizii in graba.
LEU FECIOARĂ
leu Este de asteptat sa fiti in forma din punct de vedere intelectual si artistic si aveti sanse sa va faceti remarcat in societate. In prima parte a zilei este posibil sa faceti cunostinta cu o persoana deosebita, interesata sa va sprijine creativitatea. Spre seara, o persoana apropiata v-ar putea da o veste surprinzatoare.Va sfatuim sa evitati discutiile in contradictoriu cu o femeie mai in varsta. fecioara Parcurgeti o perioada favorabila din toate punctele de vedere si s-ar putea sa va simtiti instare sa depasiti orice obstacol.Aveti ocazia sa va afirmati in societate, mai ales intr-un domeniu artistic sau prin creativitatea de care dati dovada. Astazi beneficiati de o imaginatie deosebita care, insa, v-ar putea face sa luati decizii nerealiste. Va sfatuim sa fiti precaut
BALANŢĂ SCORPION
balanta Este posibil sa va implicati intr-un proiect artistic sau creativ care va capteaza toata atentia, cu riscul sa neglijati relatiile cu prietenii si cu familia. In a doua parte a zilei aveti posibilitatea sa lamuriti o neintelegere mai veche in relatiile cu colegii de munca sau cu partenerii de afaceri. Daca se iveste ocazia sa faceti o calatorie impreuna cu persoana iubita, va sfatuim sa nu ezitati. scorpion Este o zi favorabila comunicarii, activitatilor artistice si calatoriilor in interes sentimental.Intuitia si optimismul va pot ajuta sa gasiti o solutie ingenioasa pentru rezolvarea unei probleme financiare. Eastrolog.ro va recomanda sa evitati orice fel de speculatie.In a doua parte a zilei se intrevad mai multe intalniri sau schimburi de mesaje cu prietenii si cu persoana iubita
SĂGETĂTOR CAPRICORN
sagetator In prima parte a zilei este posibil sa participati la o intrunire care are legatura cu arta sau care v-ar putea oferi ocazia sa va manifestati un talent artistic ori creativ.Va recomandam sa nu va implicati in multe activitati in acelasi timp, fiindca riscati sa faceti greseli greu de reparat sau sa nu realizati ceea ce v-ati propus. Ar fi bine sa tineti cont de sfaturile unei persoane mai in varsta din anturaj. capricorn La locul de munca sau in afaceri s-ar putea sa vi se reproseze ca sunteti in intarziere cu o lucrare de care raspundeti personal.Este posibil sa resimtiti o stare de confuzie sau chiar de apatie, care poate sa va creeze neplaceri in relatiile cu familia si cu persoana iubita.Va sfatuim sa fiti mai intelegator cu cei apropiati si mai atent la dorintele lor.
VĂRSĂTOR PEŞTI
varsator In prima parte a zilei s-ar putea sa fiti confuz si visator si riscati sa provocati conflicte cu colegii de munca sau cu partenerii de afaceri.Ar fi bine sa amanati discutiile si initiativele in chestiuni importante sau dificile, fiindca rezultatele pot fi cu totul altele decat cele scontate.Este indicat sa evitati speculatiile si orice tentatie de a obtine castiguri facile pesti Ca urmare a contextul astral de azi, simtul practic diminuat si dificultatile de concentrare va pot afecta in plan profesional si in afaceri. Este indicat sa evitati discutiile in contradictoriu cu colegii si cu partenerii. Eastrolog.ro va sfatuieste sa va ocupati de chestiunile care nu suporta amanare, iar pe cele care nu sunt urgente sa le lasati pe maine.In a doua parte a zilei s-ar putea sa va pregatiti pentru o calatorie in interes personal.
Sursa: www.eastrolog.ro



ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 februarie 2018
Autentificare
stiriactuale.ro