Mădălina Lupea, fostul prefect al judeţului Prahova, şi-a anunţat candidatura la postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.
"Sunt Mădălina Lupea, candidatul Pro Romania la conducerea Consiliului Judeţean Prahova.
Am hotărât să revin in administraţia publica pentru că iubesc oamenii şi pentru că sunt convinsă că femeile pot aduce schimbări importante în societate, mai ales cand sunt bune organizatoare. După ce am fost magistrat câţiva ani, am devenit rand pe rand, director în mai multe societăţi comerciale, calitate in care am avut în subordine mii de angajaţi. Fiecare dintre aceste posturi m-a format ca om, am învăţat din propriile greşeli şi mi-am dorit mereu sa devin cea mai buna versiune a mea.
In 2014, am devenit subprefect al judeţului Prahova, apoi, din 2017 prefect, funcţie care m-a adus aproape de oamenii minunaţi ai acestui judet, in multe circumstanţe. I-am văzut la bucurie, la zilele localităţilor lor şi la diverse evenimente socio-culturale, i-am imbarbatat la necaz, atunci când apele sau alunecările de teren treceau prin gospodăriile şi vieţile lor. Prefectura a fost încă un moment în care mi-am dat seama că schimbarea pe care toţi ne-o dorim trebuie sa vina din fiecare dintre noi, iar această candidatură este contribuţia mea la viaţa acestui judet.
De ce Pro Romania? Pentru că e un partid progresist, de centru-stânga, iar eu sunt un om de stânga. Pentru că simt că mai am un cuvânt de spus şi multe de făcut pentru dezvoltarea judeţului pe care mi-a fost drag să îl conduc, in calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu. Pentru că mai sunt multe de făcut şi pentru ca e nevoie de o mana de femeie. Femeile sunt atente la detalii, iar detaliile fac diferenţa.
Cred că femeile trebuie să se implice mai mult în politică pentru că e în natura lor sa cultive binele şi valorile morale sănătoase ale familiei şi deci, ale întregii societăţi. Am acţionat mereu prin exemplul personal şi m-am implicat direct pentru ca legea sa fie respectată şi oamenii să fie preţuiţi.
Sunt Mădălina Lupea. Mama, sotie, fiica, prietena, om politic de stânga şi vreau să mă dedic dezvoltării Prahovei, un judet de top care merita sa crească şi mai mult", a anunţat Mădălina Lupea într-un mesaj public
Fostul prefect Mădălina Lupea, candidatul Pro România la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova!
9 iulie 2020
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:
- Tags:
- madalina lupea,
- pro romania,
- partid,
- candidat
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Claudia Iliescu, noul inspector scolar adjunct al ISJ Prahova!
-
FOTO Plimbări pe bani publici la CSM Ploieşti! Voiajul directorilor în Ungaria şi Germania!
-
Fabio Cârstea, ploieşteanul care filmează în America, aduce produsele Mantralab în România!
-
Documentele privind angajarea lui Vivi Răchită la CSM Ploieşti sunt secrete!
-
Chindia se întoarce pe "Ilie Oană"!
-
VIDEO/ INCREDIBIL! Cine minte? Ce caută Răchită la CSM Ploieşti? Volosevici spune adevărul!
-
Proiectele europene, trecute pe linie moartă la Ploieşti! Terminalele multimodale şi prelungirea Libertăţii nu mai prezintă interes!
-
Stiri Actuale cere publicarea documentelor privind angajarea lui Valeriu Răchită la CSM Ploieşti!
-
Un ploieştean vrea şefia Federaţiei Române de Baschet
-
Zece superstitii si traditii de Anul Nou
Anul X - ediţia nr. 2832
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 26 ianuarie 2021
Autentificare
Autentificare