Marţi, 15 octombrie 2024 - 6:39:24
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Regele DECEBAL, un SEMIZEU încă din timpul vieţii!


8 septembrie 2015

Alături de lumea greacă, populată de diverşi semizei, alături de lumea romană, în care adeseori împăratul era considerat şi zeu, şi lumea geto-dacică i-a zeificat pe unii dintre liderii săi.

Astfel, cu toţii am auzit despre Zalmoxis, omul care a devenit zeu şi a reformat viziunea geto-dacilor asupra vieţii spirituale, introducând conceptul de nemurire astrală.

Mai târziu, Deceneu, cel care l-a asistat pe Burebista în procesul de formare a uriaşului stat geto-dacic din secolul I î. Chr., este zeificat la rândul lui. Astfel, Iordanes ne spune că, după ce le-a comunicat geţilor învăţăturile lui, “Deceneus a devenit în ochii lor o fiinţă miraculoasă, încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar şi pe regi.” (Getica). La rândul său, Strabon confirmă faptul că Deceneu a fost zeificat: “Tălmăcea voinţa zeilor. Ba încă, de la un timp, fusese socotit zeu.” (Geografia)

Deşi poate părea surprinzător, şi regele Decebal a fost privit ca un semizeu, datorită faptelor sale, încă din timpul vieţii. Vorbind despre primele războaie purtate de Decebal împotriva romanilor – cel din anul 87, când a zdrobit armata romană şi i-a ucis comandantul, şi cel din anul 88, după care Dacia a beneficiat de o pace foarte avantajoasă, romanii plătindu-le dacilor subsidii anuale şi dându-le meşteri pentru construirea de cetăţi şi oraşe în Dacia – Iordanes ne spune următoarele: “Chiar de la prima ciocnire au învins pe romani, omorând şi pe comandantul acestora, Fuscus, şi au jefuit bogăţiile din lagărul soldaţilor. Pentru dobândirea acestei victorii mari, ei (geto-dacii – n.a.), i-au numit pe conducătorii lor semizei, adică Ansis.” (Getica)

Iată ce scria şi Cezar Boliac (1813-1881) despre Decebal, „zeul tutelar”:

Deşteaptă-ţi Românie, orgoliul străbun,

Că iată sună ora, şi geniul cel bun

Să îmble început-a pe tot pământul tău.

.............................................

E geniul Daciei, e zeul tutelar,

Ce din ruine-afunde, al Daciei hotar

Se scoală să măsoare c-un milion de paşi.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 15 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro