Guvernul a aprobat, în şedinţa extraordinară de luni, 9 noiembrie, ajutoare financiare de urgenţă pentru familiile răniţilor în incendiul din clubul Colectiv.
Astfel, se vor acorda 7.500 de euro lunar familiilor răniţilor transportaţi la spitale în străinătate şi 6.000 de lei familiilor celor internaţi în ţară.
Potrivit prim-ministrului interimar, Sorin Cîmpeanu, cei 7.500 de euro reprezintă transportul — 1.500 de euro — la care se adaugă bani pentru masă, cazare şi alte cheltuieli — 200 de euro pe zi timp de 30 de zile.
„Este vorba de acordarea cu titlu de ajutor de urgenţă a unei sume de 7.500 de euro lunar fundamentată prin 30 de zile a câte 200 de euro pe zi acordaţi pentru cazare, masă şi alte cheltuieli membrilor familiilor victimelor — în momentul de faţă avem 30 de victime internate în spitalele din străinătate — la care se adaugă 1.500 de euro pentru cheltuieli de transport. Plata acestor sume urmează a se face în maxim 5 zile de la primirea solicitării”, a declarat Cîmpeanu, în debutul şedinţei extraordinare.
El a afirmat că au fost înregistrate mai multe solicitări din partea familiilor pacienţilor transferaţi în străinătate, dar şi din partea familiilor celor 83 de pacienţi spitalizaţi în România.
Premierul interimar a precizat că pentru aceştia din urmă se acordă un sprijin tot cu titlu de ajutor de urgenţă în valoare de 6.000 lei pe lună, adică 200 lei pe zi pentru cazare, masă şi alte cheltuieli.
Sumele se vor acorda pe toată durata spitalizării, începând cu ziua în care au fost internaţi, în funcţie de numărul de zile de spitalizare, indiferent care este perioada de internare.
Sorin Cîmpeanu a mai spus că banii vor fi acordaţi din Fondul de rezervă al Guvernului.
Pe de altă parte, el a arătat că este în curs de elaborare un program de asistenţă „complex” pentru victimele incendiului de la Colectiv, „care să cuprindă şi reintegrarea pe plan social, şcolarizare şi alte lucruri” prin Ministerul Muncii.