Reprezentanţii WWF spun că circurile care exploatează animale trebuie să dispară. „Este nevoie de o legislaţie clară, care interzice aceste practice pentru totdeauna!”, transmit cei de la WWF.
A apărut şi o petiţie online, care a strâns până acum peste 11.000 de semnături electronice. „Am putut vedea tigru ţinut ca pet la Arad, tigru ţinut în cuşcă de interlopi şi de grădini zoologice improvizate. Iar azi vine vestea că doi tigri au murit într-un inendiu la Circul Globus.
Locul animalelor sălbatice nu este în captivitate, ci în libertate. Ideea că încă există locuri unde exploatăm suferinţa animalelor în scopuri de distracţie n-ar mai trebui să fie acceptabilă pentru nimeni.
Abia când vom învăţa să tratăm animalele din jurul nostru cu respect vom putea spune că am făcut paşi spre societatea civilizată”, spune iniţiatorul petiţiei.
Puteţi semna petiţia pentru interzicerea exploatării animalelor sălbatice în circuri – AICI.
Un incendiu a izbucnit, în această dimineaţă, la o anexă a Circului Globus. Mai multe autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi un echipaj SMURD au intervenit pentru a stinge flăcările. Din păcate, potrivit autorităţilor, 11 animale au murit în urma incendiu.
Tot în ceea ce priveşte protecţia animalelor, legea din România e blândă şi cu cei care le maltratează.
Anul trecut, un bărbat din Târgu Jiu şi-a bătut calul până când vecinii nu au mai suportat şi au chemat poliţia.
Explicaţia a fost una halucinantă: a vrut să-i arate unui văr cât de puternic este animalul şi l-a pus să tragă o dală de beton de 5 tone. Pentru că a fost prea grea şi n-a reuşit să tragă, stăpânul a decis că e cazul de o bătaie soră cu moartea.
Direcţia Sanitar Vetrinată Gorj a luat şi o decizie în ceea ce priveşte viitorul calului. „Proprietarul şi-a recunoscut vina. Deja a plătit manopera pentru tratamentul efectuat. În situaţia aceasta animalulul va rămâne la proprietar, pentru că acesta chiar şi-a dorit să aibă grijă de cal şi să-l întreţină în continuare”, a argumentat Nicolae Călescu, director la DSV Gorj.
Preţul plătit de bărbat pentru că şi-a bătut calul: 2.000 de lei.