Au atât de puţin, dar, totodată, au totul! Pentru că se iubesc, pentru că se au unul pe altul, pentru că-şi doresc armonie în familie şi un viitor frumos pentru ei, dar mai ales pentru cei doi copii ai lor.
Vorbim despre povestea Elenei şi-a lui Daniel, doi tineri din satul Buzota, comuna Apostolache, care au luat-o de la început de nenumărate ori. Poate că au obosit, dar nu-şi permit să clacheze. Trebuie să meargă mai departe. Copiii lor, Diana (9 ani) şi Daniel (7 ani), au nevoie de ei, au nevoie de un cămin, dar, înainte de „nevoie“, AU VOIE, au dreptul să viseze ca toţi cei de vârsta lor.
O poveste în care dragostea învinge totul…
Povestea Elenei Moghioroiu şi a lui Daniel Cobzaru a început în urmă cu zece ani. Ea, o româncuţă frumoasă, din Gornet-Cricov, de numai 16 ani pe atunci, fata unor săteni cu gospodărie frumoasă. El, un tânăr chipeş, de 17 ani, dar rrom de etnie şi provenit dintr-o familie săracă din Buzota (comuna Apostolache). N-au contat nici vârsta fragedă, nici diferenţele sociale sau etnice. Cei doi s-au îndrăgostit nebuneşte şi au plecat împreună pe un drum plin de speranţe, de visuri frumoase. Doar că, aşa cum se întâmplă în multe dintre cazurile similare, nu toată lumea înţelege că sufletul n-are vârstă, nu ţine cont de fizic, de culoarea pielii, de religie, de limba vorbită sau de greutatea portofelului. Părinţii Elenei s-au opus relaţiei. Şi-ar fi dorit altceva pentru fata lor.
„Iar de aici au început problemele. Am fost într-un continuu du-te-vino. Fie am stat în casa socrilor, la Buzota, fie am încercat să facem ceva în casa alor mei, care au părut în ultima vreme că ne acceptă şi ne-au asigurat că ne lasă nouă gospodăria de la Gornet-Cricov. Dar la sfârşitul lunii august, anul acesta, în urma unor certuri zdravene, ne-am trezit daţi afară, împreună cu cei doi copii“, ne-a mărturisit Elena.
Şase suflete, într-o cameră de 5/2 metri
S-au reîntors în camera socrilor. Şi, da, spunem corect cameră, pentru că este impropriu să numeşti casă o încăpere de cinci metri lungime şi doi metri lăţime, la care se mai adaugă un hol şi mai mic care ţine loc şi de bucătărie, şi de cămară, şi de dressing. În această cameră sunt aşezate de-a lungul două paturi în care se înghesuie şase suflete. Într-un pat de-o singură persoană dorm socrii Elenei, în timp ce pe canapeaua extensibilă (de două persoane), ceilalţi patru îşi amestecă speranţele seară de seară şi visează la momentul în care vor avea casa lor şi spaţiu…mult mai mult spaţiu.
Un vis la un pas de realizare
Un vis la care trag de zor de la începutul lui septembrie, imediat cum s-au reîntors la Buzota. Tinerii au reuşit în două luni să-şi ridice casa pe care o lăsase la nivel de fundaţie. Au muncit zi şi noapte, şi-au consumat toate resursele financiare pe care le au din salariul de femeie de serviciu al Elenei, cel de fierar al lui Daniel, alocaţiile copiilor şi ajutorul social al socrilor, au fost ajutaţi de săteni, de colegii de serviciu. Pe cei care le-au întins o mână de ajutor i-au plătit când şi cu cât au putut, însă oamenii le-au înţeles situaţia şi au muncit chiar şi pro bono. Unele datorii le-au fost eşalonate, astfel încât cei doi să reuşească până la sfârşitul anului să se mute în casa lor. Mai bine spus, într-o cameră din casa lor, în care au reuşit să pună şi tavanul, dar care mai trebuie tencuită, văruită şi mobilată. Nu este o casă mare, dar este a lor…
Este drept că, până acum, construcţia le-a înghiţit toate resursele.Iar de bani mai ai nevoie şi pentru a-ţi duce traiul de zi cu zi, să mănânci, să plăteşti facturile, să-ţi ţii copiii la şcoală, să achiţi naveta.
„Eu câştig ca femeie de serviciu, la Colegiul Jean Monnet din Ploieşti, o mie de lei, din care 250 îi dau pe navetă. O navetă pentru care mă trezesc, când sunt schimbul I, la 4 dimineaţa, iar când sunt schimbul al II-lea ajung după 12 noaptea, pentru că n-am maşină mai devreme. Soţul meu câştigă cam tot atât, plus bonuri de masă. Suntem epuizaţi şi psihic, şi fizic, şi financiar, suntem sătui să o tot luăm de la capăt, dar acum sperăm să avem spor, să ne bucurăm de familia noastră, iar cei mici să-şi vadă de copilăria lor şi să nu mai asiste la scandaluri, greutăţi“, a completat tânăra.
Copilărie „înghesuită“
În prezent, în patul în care dorm, copiii mănâncă, se joacă şi-şi fac temele. Pe post de masă folosesc o cutie de plastic în care-şi ţin rechizitele. Acum, nici n-ar avea unde să-şi aşeze un birou. În încăperea strâmtă ar avea loc cel mult o măsuţă pliabilă. Dar, în noua casă, cei mici visează să aibă camera lor, cu patul propriu, cu birou la care să-şi facă lecţiile şi cu multe jucării.
Diana este pasionată de Engleză, Matematică şi…Chimie. N-a început încă s-o studieze la şcoală, dat fiind că este abia clasa a III-a, în schimb merge la un unchi de-al ei, care are calculator, şi învaţă despre elemente, formule şi reacţii. Şi-ar dori ca de Sărbători să primească de la Moşul o păpuşă Monster Hight sau Barbie şi multă ciocolată. Dulciurile nu le lipsesc nici acum celor mici, însă porţiile le sunt drămuite. În privinţa micuţului Daniel, şcoala i se pare frumoasă la orele de Educaţie Fizică, Desen şi…în pauze. Ca şi multora dintre noi, de altfel. Îl aşteaptă cu nerăbdare pe Moş şi speră ca în acest an să primească o maşină cu telecomandă plus mult doritele dulciuri. Sunt doi copii frumoşi, veseli, educaţi, iubiţi, pe care părinţii au reuşit, până acum, să-i ţină departe de povara lipsurilor şi a grijilor.
Noi îl putem ajuta pe Moş!
Chiar dacă le lipsesc multe, în momentul în care a fost întrebată de trei lucruri prioritare de care ar avea nevoie, Elena s-a sfiit. A răspuns, într-un final, că orice le este de folos în noua casă, însă pentru a finaliza şi a se muta în noua cameră, până la Sărbători, au nevoie de o sobă, de încă un pat şi un dulap. Momentan, hainele le au aşezate într-o improvizaţie din paleţi.
Şi din cele constatate, mai au nevoie de o masă, de materiale de construcţie şi, în cazul ei, poate de un serviciu ceva mai aproape de casă care s-o scape de corvoada navetei.
Împreună, noi îl putem ajuta pe Moş Crăciun ca parte din visul familiei din Buzota să devină realitate!
Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Cristi Minculescu