Marţi, 19 martie 2024 - 10:08:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Întârzierile cumulate ale trenurilor în 2010: România - 5 ani şi 3 luni, Japonia - 36 de secunde


14 martie 2012

cfr_calatoriGuvernul va anula datoriile CFR SA de la finele anului trecut către buget, în suma de 3,99 miliarde lei (aproximativ 917 milioane euro) prin conversia în acţiuni, care vor fi preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar.


Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, releva un proiect de ordonanţă de urgenţă.
La 31 decembrie 2011, compania prelimina datorii către bugete şi Fondul de risc de 3,99 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezintă penalităţi şi majorări pentru neplata sau plată cu întârziere.


CFR SĂ se afla pe lista companiilor monitorizate de Fondul Monetar Internaţional, iar neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite în acordul cu instituţia financiară internaţională, se menţionează în proiect.

Date despre CFR Călători

Potrivit unui răspuns al Companiei CFR Călători, la solicitarea StirileProTV.ro, pe parcursul anului 2010, trenurile au avut întârzieri medii de 5 minute.
Indicatorul utilizat pentru evaluarea parcursului trenurilor este „tren/km”. Întârzierea medie a unui tren la 100 km parcurşi a fost de aproximativ 3 minute.
În fiecare zi au fost puse în circulaţie 1.534 de trenuri, fiecare dintre acestea înregistrând un timp mediu de întârziere de până la 5 minute, adică 7.670 de minute/zi. În 2010 trenurile de călători au întârziat 46.659 de ore, adică 1.944 de zile, ceea ce înseamnă 5,3 ani.
Pentru toate căile ferate din lume, însă, Japonia poate fi considerată "modelul suprem" în materie de management şi eficientă. Potrivit raportului pe 2010 al Central Japan Railway Company, întârzierile totale cumulate pe anul respectiv ale celebrelor trenuri Shinkansen au fost de circa 36 de secunde.
Întârzierea medie acceptată în cazul japonezilor este de 0,5 minute pe tren, pe parcursul unui an, potrivit datelor oficiale.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro