Camera Deputaţilor a adoptat, pe articole, proiectul de modificare a legii de combatere a violenţei în familie, iniţiat de parlamentari ai PDL şi minorităţi, care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.
Unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul PDL Raluca Turcan, a spus că este necesară sancţionarea violenţei în familie, având în vedere că statisticile arată că 75-85% dintre femei sunt abuzate în spaţiul domestic. Proiectul prevede că violenţa în familie se poate manifesta prin violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, socială sau spirituală.
Victima violenţei în familie are dreptul la respectarea personalităţii, demnităţii şi vieţii sale private, la protecţie specială, la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare, asistenţă medicală gratuită, socială, consiliere şi asistenţă juridică gratuită.
Potrivit proiectului, victima are dreptul să se adreseze instanţei să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei.
Victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minimum 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi 2 ani.
Proiectul de lege prevede şi sancţionarea cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei pentru refuzul primirii în adăpost sau refuzul de a acorda asistenţă medicală victimelor, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru refuzul părăsirii adăpostului în momentul în care condiţiile care au determinat internarea au dispărut, amendă între 500 şi 1.000 de lei pentru încercarea persoanei care a comis acte de agresiune de a pătrunde în incinta adăpostului în care se află victima.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat şi urmează să intre la vot final în Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Camera Deputaţilor a dezbătut, marţi, în plen, în absenţa reprezentanţilor opoziţiei, timp de trei ore, 28 de proiecte de lege, votul final al acestora fiind programat pentru săptămâna viitoare.
Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a anunţat, în debutul şedinţei, că din totalul de 328 de deputaţi, la lucrări şi-au înregistrat prezenţa 173 de deputaţi, conform listelor de prezenţă semnate la intarea în sala de plen, deşi în sala de şedinţă nu se aflau decât circa 80 de aleşi.
Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor s-a desfăşurat însă în prezenţa a aproximativ 80 de deputaţi, conform numărătorii făcute de jurnalişti, deşi la începutul şedinţei, Ioan Oltean anunţa că şi-au înregistrat prezenţa 173 de deputaţi din totalul de 328.