Vineri, 29 martie 2024 - 10:17:06
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Guillermo Ochoa aduce un egal pentru Mexic în meciul cu Brazilia


18 iunie 2014

O prestaţie senzaţională a portarului Guillermo Ochoa a ajutat naţionala Mexicului să termine neînvinsă meciul cu Brazilia, care a deschis etapa a doua din faza grupelor la Cupa Mondială. Pe Estadio Castelao din Fortaleza, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0, şi au câte 4 puncte după primele două jocuri din grupa A.

„Le vom face viaţa grea brazilienilor”, a avertizat înaintea partidei atacantul mexican Oribe Peralta, iar declaraţia a fost susţinută de prestaţia echipei lui Miguel Herrera în duelul cu gazdele competiţiei. Mexic a făcut un excelent meci tactic şi a confirmat că este un adversar incomod pentru Brazilia, în faţa căreia a câştigat de şapte ori în cele 14 întâlniri directe disputate în ultimii 15 ani, mai mult decât oricare altă naţională în aceeaşi perioadă.

Omul meciului a fost, indiscutabil, portarul Guillermo Ochoa. Goalkeeperul de 28 ani, liber de contract după ce înţelegerea cu Ajaccio i s-a încheiat la finalul sezonului, a avut o evoluţie la superlativ, intervenind decisiv de cel puţin patru ori în faţa jucătorilor brazilieni.

Paradele şi siguranţa arătate de Ochoa le-au permis mexicanilor să fie curajoşi pe faza de atac, iar elevii lui Miguel Herrera au avut la rândul lor câteva şanse importante de a marca, deşi au încheiat meciul cu doar două şuturi pe spaţiul porţii lui Julio Cesar. Chiar dacă nu a trebuit să facă faţă unor faze la fel de dificile, portarul brazilian s-a aflat mereu la locul potrivit, având însă şi noroc în câteva situaţii, când şuturile expediate de Jose Juan Vazquez, Hector Herrera sau Andres Guardado şi-au ratat de puţin ţinta.

S-a încheiat 0-0, a doua remiză fără goluri de la actuala ediţie a Cupei Mondiale, un rezultat care le oferă totuşi ambelor echipe şanse importante pentru calificarea în optimile de finală. În ultima etapă, Brazilia va întâlni Camerun, în timp ce Mexic va juca împotriva Croaţiei.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro